La loc de frunte, intre nelegiuirile comunismului, s-a aflat daramarea bisericilor din Bucuresti. Pentru toate s-a suferit si s-a plans, dar uciderea "Sfintei Vineri" a intins doliu peste oras. Ancheta unei crime perfecte.
Blestemul
Nici o suferinta n-a fost mai mare pentru crestinii din Bucuresti decat daramarea bisericii Sfanta Vineri. Milioane de oameni au credinta nestramutata ca din cauza asta a cazut Ceausescu, ca de asta a fost omorat intr-o vinere sfanta: fiindca l-a ajuns blestemul unui intreg oras! Blestemul daramarii "Ocrotitoarei Bucurestiului", una dintre cele mai iubite biserici din cate-au fost pe lume...". Parintele Bogdan, vechiul paroh al bisericii ucise, plange de-adevaratelea. Plange cu obida, cu manie. Cute largi coboara pe obraz. In privirea albastra, incordata, staruie si astazi amintirea crimei. Tot timpul cat mi-a vorbit, parintele nu s-a uitat nici o secunda spre mine. A privit in departari nestiute, de parca ar fi vazut, cadru cu cadru, un film tragic si dureros. Acea saptamana de iunie, petrecuta in urma cu aproape doua decenii, o tine minte ora cu ora, minut cu minut. Nu a uitat nimic. Parintele Bogdan Gheorghe povesteste la timpul prezent.
"Joi, 18 iunie, 1987. Ghearele buldozerelor incep sa loveasca pentru prima oara trupul bisericii lui Matei Basarab. Locul e incercuit cu funii groase, de canepa aspra. Nimeni n-are voie sa treaca dincolo de ele, dincolo de braul de militieni si securisti ce inconjoara biserica. Imi amintesc bine: eu stau in genunchi. Privesc bucatile de fatada prabusindu-se si-mi spun mereu, cu voce tare, ca nu poate fi adevarat. Nu-mi vine sa cred nici cand vad ca in spatele militienilor s-au adunat peste doua mii de oameni. "Doua mii de nebuni", imi zic. Doua mii de "nebuni intru Hristos", care plang cu totii, care tipa, care ameninta, care blesteama! Forteaza barajul militienilor, vrand p
