Consultarea cetatenilor ramine una din putinele forme de conciliere a interesului general cu politica. Utilizarea unor mecanisme de consultare a cetatenilor, grupuri consultative ale cetatenilor, forme de parteneriat, inclusiv referendumul, aduc politica cu picioarele pe pamint. Tentati sa faca abstractie de electorat, dupa alegeri, politicienii isi cauta justificarea in mandatul reprezentativ.
Astfel incet, dar sigur, fractura care desparte politica romaneasca de masa populatiei se mareste pina la dimensiunile unei separatii totale. Odata alesi, unii politicienii refuza orice forma de consultare cu cei ce nu sint inregimentati. Logica bivalenta, "ai nostri" cei buni, "ai lor" cei rai, otraveste viata publica si separa lumea politica de restul societatii.
Recursul la democratie ramine doar o retorica obligatorie care acopera adevarul de partid, unicul adevar acceptabil. Astfel pare sa stea situatia cu referendumul pentru Europa.
Desi prin integrare, Romania renunta la o parte a suveranitatii sale pe care o cedeaza Bruxelles-ului, iar natiunea trebuie consultata pentru ca aceasta procedura sa nu fie contestata ulterior, desi referendumul din 2003 nu a corespuns normelor minime ale corectitudinii electorale, politicienii romani refuza in continuare consultarea societatii.
Democratia sondajelor nu are decit, cel mult, o valoare orientativa si nu poate in nici un fel inlocui suveranitatea natiunii. Acordul romanilor pentru integrare trebuie sa ia forma unui act politic explicit. Referendumul din 2003 nu a avut ca obiectiv integrarea europeana, ci modificarea Constitutiei din 1991.
Articolul 148 din noua varianta a Constitutiei referitoare la rolul Parlamentului in adoptarea tratatelor constitutive ale UE nu poate tine loc de consultare democratica.
De altfel, in continutul articolului amintit, intr-o ambig
