Trei copii din localitatea brasoveana Voila - B. Iuliana Mihaela, 3 ani, L. Alexandru, 4 ani, si B. Adrian, 6 ani - si-au pierdut viata, vineri seara, intr-un incendiu, victime ale indolentei Trei copii din localitatea brasoveana Voila - B. Iuliana Mihaela, 3 ani, L. Alexandru, 4 ani, si B. Adrian, 6 ani - si-au pierdut viata, vineri seara, intr-un incendiu, victime ale indolentei propriilor parinti. Acestia i-au lasat pe micuti dormind in camera in care locuiau cu totii, in incinta fostei SMA Voila, plecand cu treburi prin sat, fara a stinge focul care duduia in godinul din incapere. La scurta vreme dupa plecarea lor, odaia a fost cuprinsa de flacari, izbucnite din pricina scanteilor tasnite din soba si ajunse pe maldarul de paie din apropiere, folosite drept combustibil, in loc de lemne. Un satean care a observat focul a izbutit sa intre in incapere si sa scoata copiii, dar medicii Spitalului Fagaras, unde acestia au fost transportati imediat cu o ambulanta, au constatat ca micutii murisera asfixiati de fumul degajat de incendiu. Politia si Parchetul Fagaras au demarat, imediat, o ancheta pentru stabilirea eventualei vinovatii a parintilor, acestia putand fi acuzati de ucidere din culpa.