Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Imprevizibilul Dinescu

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 28 martie 2005 ·

În manieră sa obişnuită, cea nonconformistă, Mircea Dinescu şi-a lansat vineri seara, începând cu ora 18, la Institutul de Artă Teatrală din Târgu Mureş, ediţia în limba maghiară a cărţii sale “Corigenţi la cele sfinte”, o savuroasă culegere de pamflete satirico-umoristice. Lansarea s-a bucurat de o prezenţă numeroasă, în mod deosebit public maghiar.

Mircea Dinescu este o prezenţă obişnuită la Târgu Mureş, ultima sa lansare de carte având loc în vara anului trecut în Cetatea medievală. În “Corigenţi la cele sfinte”

Dinescu satirizează personalităţile politice ale momentului începând cu Vadim, Năstase, Iliescu, Quintus ş.a., dar nu scapă condeiului său nici alte personalităţi, precum Teoctist. Chiar dacă uneori forţează nota şi accentuează insistent pe latura negativă a personajelor sale, Dinescu dezvoltă cu succes specia pamfletului politic – din păcate prea puţin abordată astăzi – arătându-ne că într-o lume preocupată, din păcate prea mult de grija zilei de mâine e rău să trăim fără umor.

Mereu original şi neconvenţional

A fost o lansare destinsă, cu multe discuţii, în care publicul din sală a putut interveni fără nici un fel de reţineri. Amabil, dar neconvenţional ca întotdeauna, Dinescu a răspuns întrebărilor ziariştilor, dar şi ale publicului prezent, confirmând printre altele şi faptul că în următoarele două sau trei săptămâni, împreună cu demisionarul redactor şef de la “Adevărul”, Cristian Tudor Popescu, va scoate pe piaţă un produs media. La cele trei întrebări puse de redactorul de la “Zi de Zi”, întrebări referitoare la motivul plecării sale de la “Academia Caţavencu”, relaţia pe care o are cu Ion Iliescu şi de ce între cei satirizaţi în cartea lansată nu se regăsesc şi politicieni maghiari, Mircea Dinescu a răspuns în stilu-i caracteristic: “Am plecat de la Caţavencu după opt ani, pentru că devenise plictisitor pentru mine şi dor

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 12 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 3 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 3 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 7 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 7 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 12 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 3 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

lun.

0°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°