Vizita preşedintelui Traian Băsescu în Irak a coincis cu dispariţia celor trei ziarişti la Bagdad. Unii s-au şi grăbit să lege trista întâmplare de axa Washington-Londra- Bucureşti, ceea ce reprezintă o comparaţie extrem de forţată. Să fim serioşi, nu s-au dat peste cap irakienii ostili americanilor să-i dibuiască pe jurnaliştii români şi să-i răpească, din răzbunare. Dacă se va adeveri că aceştia au fost răpiţi, este posibil ca gestul să fi venit din partea tâlharilor, mai ales că jafurile şi chiar omorurile sunt o practică firească a rebelilor irakieni. Sunt înfometaţi, nemulţumiţi, speriaţi, au comportament de sălbatici, nu trebuie să faci mari eforturi pentru a-i incita. După cum spun cei care au fost acolo, de exemplu Sabin Mureşan, sunt anumite condiţii pe care trebuie să le respecţi, dacă vrei să trăieşti. Să nu ieşi seara pe stradă, femeile să nu umble fără un batic pe cap şi altele. Dacă cei trei au procedat altfel, înseamnă că şi-au asumat un mare risc, dacă stăm să discutăm despre provocarea victimei.

Dincolo de toate acestea, ceea ce s-a întâmplat cu cei trei ziarişti este deosebit de grav, dar cu siguranţă vinovat de acest lucru nu este Băsescu cu axa lui. Un sondaj de opinie arăta în urmă cu câţiva ani că românii nu au fost de acord să trimitem trupe în Irak. În acel moment, cei care au luat hotărârea de a trimite soldaţi români acolo şi-au asumat riscul de a aduce o ţară aparent neînsemnată în atenţia teroriştilor. Cei care au hotărât să ne facem preş în faţa aliaţilor, fără a pune nici un fel de condiţie, şi-au asumat şi acest risc; să răspundă pentru cei care vor avea de suferit, soldaţi sau civili. Este foarte adevărat că soldaţii noştri din Irak nu trag cu lansatoare de rachete în insurgenţi ci adună minele antipersonal, adică meserii necalificate. Însă rebelii nu stau să vadă care ce fac din forţele aliate, care trage cu puşca sau care