Zilele trecute, unul dintre cei mai vechi si mai dragi prieteni ai mei a fost infatisat publicului, in paginile unui tabloid, intr-o ipostaza socanta: mai multe fotografii cu el gol, angajat in scene de sex homosexual etc.
Fotografiile au fost facute, cele mai multe, de insusi protagonistul, cu un aparat digital, in oglinda, si etalate apoi pe o pagina web privata. De acolo au fost copiate de o persoana necunoscuta si trimise, nu se stie in ce scop, ziarului respectiv.
Bietul meu prieten a fost astfel "demascat" (el, care n-a purtat niciodata o masca) si supus batjocurii publice, ceea ce in Romania inseamna, de obicei, a fi supus batjocurii unora mult mai rai si mai pacatosi decat tine. Opinia publica, in randul intelectualilor – colegii celui cunoscut ca un exceptional critic de film – i-a fost favorabila.
Solidaritatea cu cel expus la stalpul infamiei a fost neechivoca si spontana.
Povestea e, in felul ei, exemplara si ar putea fi un punct de plecare pentru o discutie care, ca atatea altele, intarzie in spatiul cultural romanesc. In general, in Romania, problemele etice delicate sunt transate brutal, emotional, prin vocile autoritare ale "liderilor de opinie", cei mai multi gazetari.
S-a vazut acest lucru, de curand, in cazul Adrianei Iliescu, s-a vazut, mai demult, in cazul manualelor scolare alternative, in care in discutie era pluralismul punctelor de vedere asupra istoriei si culturii nationale.
In cazul amicului meu expus gol in presa cotidiana exista doua astfel de probleme, pe care, fara sa am vreo intentie neghioaba sa le solutionez in patratelul de hartie ce mi-e dat aici, as vrea macar sa le arat cu degetul si sa le propun unei discutii publice. Prima priveste dreptul la viata privata.
In toate culturile umane a existat si exista un spatiu interzis privirii publice, in care
