Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zambetul dulce

Publicat in Jurnalul, marți 29 martie 2005 ·

de CRISTINA ANDREEA CATANA BUCATARIA DE ALTADATA

In fiecare seara el imi spunea cate o poveste. De fiecare data alta. Inventata sau nu, povestea avea farmecul ei, era un vis cu ochii deschisi. In seara aceea a vrut sa ma intoarca in timp. "Ce-ai spune daca ai fi fost o printesa in Venetia Renasterii, sa te plimb cu gondola?" Am plecat cu emotie in suflet spre Venetia, condusa de vocea lui, care s-a impletit cu sufletul meu, si in cateva clipe am strabatut tari si tari si am ajuns. In povestea aceasta eram o printesa care undeva, pe unul dintre podurile Venetiei, stateam cu coatele sprijinite de bratele impunatoare ale puntii ce lega doua canale. Ochii i se oglindeau in apa. Voia doar ca apa sa ia cu ea starea ei de tristete, de melancolie. In biblioteca sa, dogele statea cu privirea pironita intr-un loc. Nu stia ce sa mai faca pentru a-i aduce macar pentru o zi zambetul inapoi unicei sale fiice. Printesa plangea zi si noapte, statea pierduta. Cum ii placeau dulciurile la nebunie, dogele a chemat cei mai mari bucatari si cofetari din regiune pentru a pregati o prajitura care sa ii redea bucuria.

Inchisi in laboratoarele lor, cei mai mari maestri s-au apucat de preparat. Dogele i-a primit pe toti, iar printesa a gustat sute de dulciuri. Nici unul nu a fost pe gustul ei. Pana intr-o zi, cand un cofetar de-o schioapa a intrat in palat alergand cu o farfurie in mana. Satula de atatea dulciuri, printesa nu mai voia sa guste, dar de data aceasta a vazut ca prajitura era altfel. Cremoasa si cu un parfum amar de cafea. A gustat si a inceput sa zambeasca. Atunci a intrebat cum se numeste prajitura: "Tira-mi-su! (ridica-ma la cer), inaltimea voastra, pentru ca v-a ridicat valul de tristete". Iar eu, intoarsa in asternuturile mele moi, am adormit, asteptand o alta seara, cu o alta poveste.

TIRAMISU Ingrediente: 8 oua, 300 gr zahar, 240 gr ma

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri locale 2024 Sectorul 6. Scorul lui Ciprian Ciucu continuă să ia proporții

HotNews acum 25 minute
Liberalul Ciprian Ciucu (candidatul PSD - PNL) a câştigat detaşat un nou mandat la Primăria Sectorului 6 al Capitalei, potrivit rezultatelor parţiale prezentate luni dimineaţa de Autoritatea Electorală Permanentă, scrie Agerpres. Ciprian Ciucu, Prim

Avertizare de cod portocaliu de caniculă în județul Constanța !

Ziua Constanta acum 2 ore
ANM a emis o avertizare de cod portocaliu valabil pentru ziua de astăzi, 10 iunie 2024. Intervalul de valabilitate este 10 iunie, ora 10.00 – 11 iunie, ora 10.00 Fenomenele vizate sunt temperaturi deosebit de ridicate, caniculă, disconfort termic

Cătălin Drulă demisionează de la conducerea USR după rezultatul slab din alegeri. Dominic Fritz favorit să preia partidul

Mediafax acum 19 minute
În actualizare ULTIMELE ȘTIRI EXIT POLL CURS-AVANGARDE. Rezultate la alegerile locale-europarlamentare / Cifre ora 22:00 Alegeri Bucureşti. Rezultate preliminare Primăria capitalei: Nicuşor Dan reales ca primar al Bucureştiului Cum se împart mandate

Cătălin Drulă pleacă de la conducerea USR: Rezultatul alegerilor este sub aşteptările pe care le-am avut. Îmi asum acest rezultat. Voi convoca în USR alegeri pentru un nou preşedinte - VIDEO

News.ro acum 17 minute
Liderul USR Cătălin Drulă a anunţat luni că va renunţa la funcţia de preşedinte al partidului, pe care o deţine de aproape doi ani, afirmând că rezultatul alegerilor a fost sub aşteptări şi că şi-l asumă, urmând să convoace în USR alegeri pentru un

Peste 1.700 de apeluri la 112 referitoare la nereguli în secțiile de votare. Situația în județul Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Pe timpul desfășurării alegerilor locale și europarlamentare din 9 iunie 2024, în intervalul orar 07:00 – 22:00, operatorii Serviciului de urgență 112 au preluat și procesat 1.736 de apeluri de urgență care semnalau evenimente în legătură cu procesu

Klaus Iohannis participă marţi, la Riga, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9) / Agenda reuniunii cuprinde cheltuielile pentru Apărare şi sprijinul pentru Ucraina

News.ro acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa marţi, la Riga, Republica Letonă, la Summitul Formatului Bucureşti 9 (B9), pe care îl va coprezida alături de Preşedintele Republicii Letonia, Edgars Rinkēvičs, şi de Preşedintele Republicii Polone

Alina Gorghiu anunţă că predarea fugarului Paul-Philippe al României va fi rejudecată / El rămâne în arest până va fi pronunţată o soluţie definitivă de către instanţa din Malta

News.ro acum 17 minute
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a anunţat că va fi rejudecată predarea fugarului Paul-Philippe al României. „Instanţa a admis apelul formulat de parchet, a desfiinţat hotărârea de refuz al predării şi a trimis cauza la rejudecare. Acesta rămâne în

ALEGERI LOCALE 2024 - Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, care recent a scăpat de un dosar în urma prescrierii, obţine încă un mandat

News.ro acum o ora
Primarul comunei Floreşti din judeţul Prahova, Simona David (PNL), care în urmă cu o lună şi jumătate a scăpat de acuzaţiile dintr-un dosar penal, în urma prescrierii faptelor, a obţinut un nou mandat.

INS: Veniturile medii lunare pe o gospodărie au crescut în 2023

Mediafax acum 2 ore
Veniturile băneşti medii lunare au fost în anul 2023, de 6.644 lei lunar pe o gospodărie (2.659 lei pe o persoană) în creştere cu 10,8 %faţă de anul 2022, iar veniturile în natură de 531 lei lunar pe o gospodărie (213 lei pe opersoană), în creştere

Allen Coliban admite că a pierdut Primăria Braşov: Îmi asum această înfrângere

Mediafax acum 51 minute
„Am pierdut alegerile la Primăria Braşov. Îmi asum această înfrângere şi sunt convins că şi mulţi dintre voi simţiţi acelaşi regret adânc. Îmi pare rău. Vă mulţumesc pentru tot sprijinul pe care mi l-aţi acordat. Pentru toată energia. Pentru toate î

Vremea

București
acum

34°
lun.

21°/36°
mar.

20°/34°
mie.

20°/32°
joi

19°/29°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/31°
mar.

19°/31°
mie.

15°/26°
joi

16°/21°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

20°/26°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/26°
mar.

15°/24°
mie.

15°/21°
joi

12°/21°
Timisoara
acum

29°
lun.

19°/31°
mar.

17°/25°
mie.

15°/19°
joi

14°/24°