Simbata, 26 martie 2005, aproape noua milioane de români si-au lasat toate treburile deoparte si, la ora noua seara, s-au asezat in fata televizoarelor pentru a vedea meciul de fotbal România-Olanda. Multi aveau o stare cam depresiva dupa ce, cu numai citeva zile inainte, Steaua Bucuresti nu reusise sa se califice in turul urmator intr-o cupa europeana, fiind invinsa de o echipa spaniola deloc grozava. Unii sperau totusi ceva, daca nu o victorie, macar un spectacol. Altii credeau, in naivitatea lor infinita, ca se poate intimpla o minune. Nu a fost nici victorie, nici spectacol, nici minune. Echipa Olandei, antrenata dupa o carte inca netradusa in limba româna, a executat reprezentativa României sistematic, profesionist, ca un stomatolog care taie incet, dar ferm, radacina dintelui dureros si infectat. Pe gazon se vedeau schemele de joc olandeze ca intr-un joc pe computer. De cealalta parte, vedeai unsprezece jucatori alergind bezmetic dupa minge, intr-o aiureala agitata si chiar lipsita de farmec. Românii, de obicei dezordonati, dar geniali, au fost simbata seara numai dezordonati. Dupa meci, analize la televiziune si la radio. Cite televiziuni, atitea discutii. Luni, presa scrisa a iesit cu pagini enorme, unele cu titluri foarte inspirate, si pagini intregi de analize, trecind de la aspectele tehnice la substratul psihanalitic al unei ratari incredibile. Ati putea spune ca nu s-a intimplat nimic. România a mai pierdut o ocazie sa nu se faca de ris. Românii au mai fost invinsi o data pe propriul teren, cum li s-a mai intimplat, si nu numai in sport. Inca o data românii stau pe marginea terenului, unde se infrunta altii mai meseriasi. Destinul, matricea istorica, intirzierea structurala, izolarea, comunismul, sovieticii, razboiul rece - toate sint invocate drept cauze ale unei infringeri poate banale pentru unii, dar din ce in ce mai greu de suportat. Fotbalul române