Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rompetrol coopereaza cu autoritatile pentru finalizarea rapida a anchetei incepute in 2004

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 30 martie 2005 ·

Audierile unor membri ai managementului Petromidia, incepute in urma cu un an, sunt in desfasurare * Parchetul General i-a invitat, ieri, pentru a li se prezenta acuzatiile ce li se aduc si a li se solicita lamuriri * Investigatia a fost declansata de autoritatile judiciare in martie 2004, printr-un memorandum intocmit de Administratia Prezidentiala din acea perioada In spiritul de deschidere si transparenta de care a dat intotdeauna dovada, Grupul Rompetrol va continua sa acorde intreg suportul Parchetului General pentru clarificari in cadrul cercetarilor care vizeaza sectorul petrolier, incepute inca de anul trecut. Ne asteptam ca, in cel mai scurt timp, anchetatorii sa ajunga la concluzii favorabile angajatilor nostri. La Rompetrol Rafinare (Petromidia) a fost deschisa o camera de date unde pot fi consultate documentele companiei, fiind puse la dispozitia institutiilor abilitate, ziaristilor si actionarilor, toate informatiile necesare pentru a clarifica orice suspiciuni. Acest demers a fost facut si anul trecut, cand privatizarea si activitatea rafinariei Petromidia au mai facut obiectul a numeroase controale ale autoritatilor anti-coruptie si fiscale. In octombrie 2004, dupa cum declara procurorul general al PNA, Ioan Amarie, in cadrul unei emisiuni televizate, procurorii au constatat ca in procesul de privatizare a rafinariei Petromidia nu exista fapte de coruptie de competenta PNA. Urmarirea penala a incetat iar dosarul a fost trimis la Parchetul General."Am deschis, deja de anul trecut, toate canalele de comunicare si informare, pentru ca nu avem nimic de ascuns. Nimeni nu a comis vreo ilegalitate si acest lucru se va lamuri chiar cu sprijinul legii. Vom continua sa acordam toata asistenta necesara si in mod sigur autoritatile de control vor constata faptul ca acuzatiile sunt nefondate", declara directorul de comunicare al Grupului Rompetrol, Eugen Babau

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Serbia: Mii de persoane se strâng în Belgrad pentru un miting major care pune la încercare guvernul populist al lui Vucic

News.ro acum o ora
Mii de oameni s-au adunat în capitala Serbiei, Belgrad, vineri, înaintea unui important miting antiguvernamental, în pofida avertismentelor oficiale cu privire la violenţele planificate şi a propagării populiste a fricii de către guvern cu scopul de

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 3 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 59 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°