Făina naţională integrală ori neagră, de calitatea a doua, mai ieftină, din care sunt plămădiţi proaspeţii jurnalişti români juni, bătăioşi, pierzând însă bătălia de bază cu stilul, cu gramatica, uitând de respectul cuvenit mătuşii, cuconiţei legată la cap, harnică, pe când scutură, mătură, face de mâncare la toată lumea, vorbăreaţă cu vecinele la câte o cafeluţă, când nu se duce cu Siţa la Union, la panaramele lui Ionescu şi căreia, de atunci, Academia şi celelalte instituţii îi zic Madam Limba română...

Gazetarul român mai de soi, de pe timpuri, când voia să se lepede de câte o înşiruire plictisitoare de,... pardon, cioflingari, zicea nu ecţetera, - zicea ca strămoşii noştri, oratorii romani,...ejusdem farinae. Chestia cu făina, de care pomeneam adineauri. în legătură cu coca jurnaliştilor răsuciţi, bătuţi pe-o parte şi alta, forma să iasă corect, ori împletiţi în franzele de lux puse numaidecât la cuptior.

Vedere caragialiană. Fiindcă veni vorba... De fapt cei mai buni publicişti români din ultimele două secole, şi amintesc doar doi, câte unul de-un secol, au fost mari scriitori ca G. Călinescu şi I. L. Caragiale...

Să-l lăsăm pe Călinescu la o parte, cu genialitatea lui specială. Să-l luăm pe Caragiale, mai popular. Foarte puţini tineri gazetari de astăzi par să fi citit operele clasicului. Cel mult, cunoscute sunt piesele, vizionate la teatru ori cinematograf, îndeobşte, unele schiţe jucate la T.V. de nişte comici uitaţi de timp, scăpaţi parcă de la azil, - de obicei momentele în care se bea bere la Gambrinus între amici, mon şer... Poate cu excepţia unuia, care, fără nici un har, şoarece de bibliotecă însă, foarte informat, convins că trivialităţile relatate sunt sarea şi piperul publicisticii române; ceea ce, n-ar fi prea departe de adevăr, dacă nu am lua însă în considerare sufleţelul, un pic ordinar.

@N