Adrian Marino s-a născut la 5 septembrie 1921 la Iaşi, ca fiu al lui Nicolae Marino (de profesie inginer) şi al Ecaterinei Marino (înainte de căsătorie: Zadig). Părinţii săi aveau ascendenţi macedoromâni. În oraşul natal a urmat Liceul Militar (1933-1937), Liceul Internat (1938), Seminarul Pedagogic (1939-1941) şi Facultatea de Litere (1941-1943). Şi-a terminat studiile universitare la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1945. Între 1945-1948 a fost asistent al lui G. Călinescu la Catedra de istoria literaturii moderne.

A debutat la 18 ani cu un articol despre H. Sanielevici publicat în Jurnalul literar şi a colaborat, în continuare, la Lumea, Naţiunea, Revista Fundaţiilor Regale. În 1947 a devenit doctor în Litere, cu lucrarea Viaţa lui Alexandru Macedonski, realizată sub îndrumarea lui G. Călinescu. Cariera sa universitară, începută sub cele mai bune auspicii, s-a întrerupt brusc, în 1949, când a fost arestat, din motive politice. A stat în închisoare până în 1957, apoi a avut domiciliu obligatoriu în satul Lăteşti din Bărăgan până în 1963. De la 28 la 42 de ani, perioadă de maxim randament pentru munca intelectuală, a fost privat de accesul la informaţii şi de posibilitatea de-a se exprima.

Repus în drepturi, s-a angajat, cu o energie ieşită din comun, în recuperarea timpului pierdut. După câţiva ani de adaptare, a început să publice impetuos câte o carte pe an (Viaţa lui Alexandru Macedonski, 1966, Opera lui Alexandru Macedonski, 1967, Introducere în critica literară, 1968, Modern, modernism, modernitate, 1969). Apoi, prin tipărirea volumului I, literele A-G, din monumentalul Dicţionar al ideilor literare, în 1973, a chemat întreaga critică românească la o competiţie cu o miză mai mare decât aceea din paginile revistelor literare. Adversar declarat al foiletonisticii, pentru care nu avea vocaţ