Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paradisul lucrurilor umileParadisul lucrurilor umile

Publicat in Romania Literara, miercuri 30 martie 2005 ·

Poezia lui Constantin Abăluţă, e, în bună măsură, un Paradis al lucrurilor umile. Semn de timorare, de retractilitate, desigur, din punct de vedere psihologic, dar şi de smerenie din punct de vedere religios (căci există în producţia în chestiune semnele unei religiozităţi criptate), întrucît în această lume inanimată pare a se fi retras graţia divină ofensată de imperfecţiunea umană. Marginea, periferia, secundarul, ne încredinţează gînditorii creştini, poartă holografic duhul întregului, nu o dată cu o prospeţime, cu o intensitate ce nu se mai regăsesc în ostenitele reprezentări centrale. Iar un fenomenolog precum Henri Maldiney e de părere că "prin marginal lucrul comunică nu cu alte lucruri, ci cu temelia lumii". Pentru Abăluţă cultul concretului obiectual e un mod de integrare în cosmos, o consubstanţiere mistică cu principiul acestuia: "să ne menţinem la concret/ în felul ploii care udă zidurile/ şi le dă alte forme şi culori/ mai mult eu singur decît alţii/ aşteptînd şi dînd telefoane/ într-o veşnică trădare a sufletului invincibil totuşi/ opreşti picătura de apă cu/ degetul/ aşa cum făceau desigur şi strămoşii tăi" (Despre mine însumi aşa cum voi fi după ce voi scrie rîndurile de mai jos). Scutite de redundanţă, de parada aparenţelor, lucrurile reprezintă o garanţie a existenţei autentice şi, subsecvent, o consolare a alterărilor pe care aceasta e nevoită a le îndura în zona convenienţelor: "toţi sînt supăraţi pe mine că trăiesc/ mă privesc ironic şi condescendent/ marea mă vrea cît mai repede o cochilie goală/ văzduhul mă doreşte creangă ruptă şi totuşi/ există undeva/ o piatră îngropată în pămînt/ care mă ţine-n viaţă cu invizibilitatea-i" (ibidem). Evocat parţial, atins într-un punct sau altul, complexul universal se reconstituie datorită "obiectelor de tăcere", bune conducătoare ale semnificaţiilor sale, relee ale totalităţii care nu pregetă a se juc

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Mehedinţi: Microbuz de transport marfă căzut în Dunăre, după un accident produs pe DN6, pe un viaduct/ Momentul plonjării, surprins în imagini / Microbuzul a fost adus la mal cu o victimă în interior / Este un cetăţean bulgar - FOTO, VIDEO

News.ro acum 9 ore
Un microbuz de transport marfă a căzut în Dunăre, luni după-amiază, după ce s-a ciocnit cu un alt autovehicul, pe DN6, pe un viaduct, în judeţul Mehedinţi. A fost activat Planul roşu de intervenţie. Şeful DSU, Raed Arafat, a anunţat că microbuzul nu

Cutremur în România în această noapte!

Ziua Constanta acum 9 ore
Un cutremur cu magnitudinea de 4.1 a avut loc în Vrancea, la o adâncime de 140 km, în seara zilei de 14 aprilie 2025. Oficial de la INFP În ziua de 14 Aprilie 2025, la ora 19:57:21 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, VRANCE

„Milioane de oameni au murit din cauza a trei persoane”. Pe cine dă vina Trump pentru războiul din Ucraina

HotNews acum 8 ore
Donald Trump dă vina pe Vladimir Putin, Joe Biden şi Volodimir Zelenski pentru războiul din Ucraina, noile sale declaraţii intervenind după ce Rusia a încercat să explice atacul mortal asupra oraşului ucrainean Sumî din Duminica Floriilor prin faptu

Nicușor Dan, atac la BEC: „S-a transformat în Biroul Electoral al Cenzurii libertății de exprimare”

HotNews acum 7 ore
Nicușor Dan a afirmat, într-o postare pe Facebook, că Biroul Electoral Central a permis restrângerea libertății de exprimare, cu toate că a acceptat o postare a lui Marcel Ciolacu, nemarcată ca mesaj electoral, în care îl ataca pe primarul Capitalei

UPDATE - Un tramvai a deraiat în Bucureşti / Vagonul a acroşat un biciclist care a fost rănit / Circulaţie reluată - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un tramvai al liniei 19 a deraiat, luni, în Bucureşti, iar vagonul a acroşat un biciclist care a fost rănit. Niciun călător nu a avut nevoie de îngrijiri medicale. UPDATE: STB anunţă că circulaţia tramvaielor a fost reluată la ora 19.00. ŞTIRE INIŢI

Crin Antonescu nu vrea să coopteze USR la guvernare. „Oamenii ăștia tot s-ar certa între ei”

HotNews acum 8 ore
Candidatul coaliţiei de guvernare la alegerile prezidenţiale, Crin Antonescu, a afirmat, la B1 TV, că, dacă va ajunge preşedinte, nu va încerca să aducă USR la guvernare, explicând că reformele în România nu se fac în funcţie de prezenţa USR la guve

Informări publice - 15 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
GHIDIU LILIANA - MARIA, titulară a Autorizaţiei de Construire nr. 65/21.02.2025 având ca scop: Extindere, recompartimentare corp C1 (locuinţă) şi organizare de şantier – Modificare faţadă, lucrări autorizate cu AC 329/2022: schimbare materiale faţad

Program special la metrou în noaptea de Înviere. Ce interdicții impune Metrorex pasagerilor

Adevarul acum 13 ore
Metrorex a anunțat programul de circulație al trenurilor de metrou pentru perioada Sărbătorilor Pascale, valabil între 18 și 21 aprilie 2025.

Marius Tucă Show începe marți, 15 aprilie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cristian Tudor Popescu a anunțat cu cine votează la alegerile prezidențiale între Crin Antonescu și Nicușor Dan

Libertatea acum 10 ore
Gazetarul Cristian Tudor Popescu a anunțat luni, 14 aprilie, cu trei săptămâni înaintea turului 1 al alegerilor prezidențiale, că s-a hotărât pe cine va pune ștampila de vot.

Vremea

București
acum

mar.

8°/15°
mie.

8°/22°
joi

9°/22°
vin.

10°/22°
Iasi
acum

mar.

8°/18°
mie.

10°/21°
joi

11°/23°
vin.

11°/23°
Constanta
acum

mar.

5°/15°
mie.

9°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

9°/18°
mie.

8°/24°
joi

11°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/22°
mie.

9°/23°
joi

14°/26°
vin.

15°/21°