Presaţi de Uniunea Europeană care ne-a arătat cartonaşul roşu când a venit vor-ba de reforma în justiţie, ai noştri guvernanţi oranj, PUR-i şi UDMR-işti s-au întrunit într-o n-şedinţă pentru a dezbate măsurile ce se impun a fi luate pentru a nu ne tot acuza occidentalii că suntem afectaţi de cangrena corupţiei sau că justiţia este o noţiune desuetă, atâta timp cât nu-şi atinge scopul.

Nu m-ar fi preocupat atât de mult cele discutate în şedinţa de ieri a Guvernului, prezidată de chiar preşedintele Băsescu, dacă nu mi-ar fi atras atenţia unele aspecte cel puţin paradoxale ale dezbaterilor.

Astfel, după ce şi-au rea-firmat, tot a nu ştiu câta oară, sprijinul pentru Monica Ma-covei, ministrul Justiţiei, ţintă, dacă ar fi să-i cităm, a unor atacuri injuste, preşedintele Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au decretat necesitatea întăririi PNA.

Dacă ar fi să ne amintim, şi bănuim că nu este vorba doar de inconsecvenţă, unul dintre adversarii declaraţi care nu s-a sfiit să-şi declare duş-mănia faţă de ministru a fost însuşi şeful PNA, Ioan Ama-rie.

După aceea, dovedind, încă nu m-am lămurit ce vrea să fie, din nou inconstanţă şi labilitate (?), guvernanţii pre-zidaţi de cuplul Băsescu – Tăriceanu a decis ca PNA şi celelalte parchete să fie pe acelaşi palier de responsa-bilităţi, un fel de uniformizare a rolului fiecărui parchet, mai ales în lupta anticorupţie.

Ne aflăm iarăşi în faţa unui paradox: după ce au de-cretat întărirea PNA, care ori-cum, prin legea de organizare şi funcţionare era în net avantaj faţă de parchetele civile, guvernanţii se întorc 180 de grade şi nivelează importanţa tuturor parchetelor.

Sunt doar câteva exemple, la o lecturare superficială a măsurilor, care vor deveni legi, de reformare a justiţiei. Din păcate, dezlânate, antagonice şi, pe alocuri, chiar ab-surde. Iar aceste breşe pe care le-am observa