In Copacul din cîmpie, Gelu Ionescu relatează printre altele avatarurile cărţii sale Anatomia unei negaţii. Scrierile lui Eugen Ionescu în limba română : "terminată la sfîrşitul lui 1972, nu a mai apărut decît în... 1991". Volumul nu fusese acceptat la "Cartea Românească", motivul invocat de Marin Preda fiind acela că "Ionescu ne cam înjură şi nu prea mai vrea să ştie de ţara lui...". Peste puţin timp, autorul se întîlnea cu Z. Ornea, acesta din urmă cerîndu-i manuscrisul pentru "Minerva" şi dîndu-l în lucru subsemnatei, ca redactor responsabil de carte. "Ce a urmat? Numai necazuri - povesteşte mai departe Gelu Ionescu -, nici nu îmi mai amintesc cîte scoateri din plan şi reintroduceri, şi iar scoateri şi iar reintroduceri, referate date unor instituţii şi persoane cu cea mai bună reputaţie de vigilenţă şi cenzură etc., referate ale Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice, poate şi ale altor... foruri. Ion Ianoşi, de care mă leagă o simpatie reciprocă, multe discuţii în contradictoriu, dar şi admiraţia comună pentru Thomas Mann, a dat şi el un referat extrem de pozitiv; din cîte îmi amintesc, toate referatele au fost pentru publicare, chiar şi cel al Direcţiei Presei, adică al cenzurii. A fost zadarnic. La un moment dat, prin '74 sau '75, insistenţa redacţiei a creat chiar o mare supărare tovarăşului Ion Dodu Bălan, vicepreşedinte al CCES -ului, care nu numai că a înmormîntat definitiv cartea, dar i-a şi sancţionat pe Zigu Ornea şi pe Maria Simionescu pentru lipsă de vigilenţă faţă de cărţi antipatriotice, nocive, Ťjidăniteť etc. Zigu şi-a făcut autocritica, l-am înţeles foarte bine, dar Maria Simionescu a rămas pe poziţie şi a fost sancţionată şi mai drastic. Ea a povestit toate aceste nefericite aventuri ale cărţii, după 1989, în două publicaţii: în Realitatea românească din 15 iunie 1991 şi în Adevărul literar şi artistic nr. 374 din 29 iunie 1997. Nu am avu