Se numeşte Solomon Marcus şi trăieşte la Bucureşti, dar nu ştiu cîţi dintre români sînt la curent cu acest fapt.

Sintagma uomo universale a căzut într-o desuetudine completă: elogiu suprem în Renaştere, ea s-a subţiat pînă la dispariţie pe măsura trecerii secolelor. Cînd umanitatea a intrat în era specializării, adio uomo universale ! Fiecare a început să-şi lucreze părticica lui minusculă de teren, fiecare s-a concentrat cu atîta intensitate asupra măruntei sale trebi, încît nu a mai ridicat niciodată privirea ca să vadă ce fac vecinii.

în condiţiile de cloazonare ermetică a teritoriilor ştiinţei, specifică secolului XX, apariţia extrem de rară a cîte unui "om universal" are de ce să ne mire; acest tip de personalitate materializează probabil esenţa ultimă a veacului ce tocmai s-a terminat - veac în care ştiinţele au evoluat exponenţial, diversificîndu-se ameţitor, dar în care nostalgia unităţii a continuat să însemne o rană deschisă.

Profesorul Solomon Marcus rămîne unul dintre acei foarte puţini mari savanţi care şi-au conservat intactă aspiraţia universală. A pornit de la algebră, de la zona cea mai abstractă a matematicii, pentru a crea apoi (în ţara noastră) lingvistica matematică şi, după aceea, poetica matematică; astăzi el contemplă, de la înălţimea inteligenţei computaţionale, întreaga evoluţie a ştiinţelor aplicate, căutîndu-le acestora o filozofie proprie. Sub pana lui, categorii etern-discutabile ale filozofiei clasice, precum Timpul sau Hazardul, primesc rezolvări în spirit matematic. în acelaşi timp, domnul Marcus cunoaşte producţia literară românească şi publicaţiile literare mai bine decît orice critic. Definesc toate acestea un uomo universale propriu epocii noastre? Dacă nici actele evocate mai sus nu-l certifică, atunci înseamnă că uomo universale a dispărut cu totul.

Modul în care Solo