In atelierele din subpamantul Teatrului National si-a facut culcus tristetea, inghesuita de amintiri, sperante si regrete. Le gasim in oamenii care nu au apucat sa devina ceea ce au crezut ca sunt.
de MIHAELA SUCIU CULTURA TAPITERIE. Oamenii din atelier au creat de-a lungul timpului piese unicat, care l-au impresionat pana si pe Ceausescu Sapte barbati stau aplecati deasupra unei mese lungi, dreptunghiulare. Ai senzatia ca asisti la intrunirea unei secte ale carei taine si coduri nu le cunosti. Intrarea noastra in lumea tapiterilor pare acum aproape un sacrilegiu. Se opresc din orice, mai putin din treaba lor. Cineva intoarce capul, dar bratele isi continua, nestingherite, treaba.
In atelier, oamenii au devenit doar maini. Retina imi cade involuntar pe ele. Sunt zbarcite de munca. Cu o miscare fulgeratoare degetele sectioneaza aerul, pentru a se intoarce iar si iar in locul unde o coasa minuscula a strapuns materialul purpuriu imprastiat pe masa.
Ma apropii la o distanta periculos de intima de masa cu bucatele din care se vor servi scaunele, paturile, mobila viitoarelor spectacole. In linistea asternuta se simte tensiunea venelor, curiozitatea crescanda a celor observati. Privirii care le spune "imi permiteti sa-ncerc" ii raspund afirmativ, dar oarecum ironic, toate cele 14 maini care-mi ofera micul ac arcuit. Aleg unul si, cu timiditate, il introduc in rosul din fata mea. Gresit! Rasete, incurajari. Incerc din nou, de data aceasta cu ajutorul unor degete experimentate. Reusesc, in sfarsit. Primesc felicitarile pe care sunt sigura ca nu le merit, dar asa e prima oara.
In atelierele din subpamantul Teatrului National si-a facut culcus tristetea, inghesuita de amintiri, sperante si regrete. Le gasim in oamenii care nu au apucat sa devina ceea ce au crezut ca sunt.
de MIHAELA SUCIU CULTURA TAPITERI
