Atunci când a fost afişat pe site-ul Ministerului Justiţiei Raportul Freedom House, reprezentanţii PNA, care au sărit în sus ca arşi, ar fi trebuit să-şi pună căluş la gură şi să-şi ascundă capul în pământ, deşi ar fi imitat un gest umilitor de struţi.

În loc să fi aruncat acu-zele, sudălmile la adresa ministrului Monica Macovei, Ioan Amarie, procurul şef anticorupţie, ar fi trebuit să-şi ceară scuze public celor aproximativ 5 milioane de români care l-au plătit timp de aproape doi ani pentru a-i scăpa de marea corupţie şi de marii corupţi, dar şi de ruşinoasele anateme aruncate asupra noastră de către UE şi SUA.

Iată că, în schimb, Amarie pozează în victima unor americani răuvoitori, a preşedintelui Băsescu sau a Guvernului României care nu înţeleg (nu-i aşa?) de ce timp de doi ani procurorii PNA s-au culcat pe urechea PSD, instrumentând în schimb chilipiruri şi uitând de potentaţii pesedişti, îmbogăţiţi din afaceri numai curate nu, pe care i-au mângâiat cu prietenia NUP-urilor comandate politic.

Gesturile de mahalagiu de Ferentari, puţin şcolit, ale lui Amarie nu au făcut decât să dea apă la moara guvernanţilor şi a noastră, a mass-media. Guvernul i-a solicitat demisia până astăzi, iar noi, jurnaliştii, aceia pentru care PNA nu este un idol urcat pe soclul dreptăţii, ne raliem acestei opinii. În plus, nu m-ar deranja dacă autohtonul Marin Sandu ar avea un strop de demnitate şi

i-ar lăsa locul unui magistrat care pricepe ce e cu marea corupţie şi cu marii corupţi.

Bineînţeles, spre deosebire de amatorismul dovedit de procurori în instrumentarea cauzelor, consider că avem şi argumente. În primul rând ar fi de spus că în cei doi ani de zile, PNA Târgu Mureş a soluţionat şapte dosare, prin dosare soluţionate înţelegând trimiterea în judecată a învinuiţilor-inculpaţi.

Mai mult, cele şapte dosare sunt departe de a fi beton, şchiop