Revista Observator cultural a publicat in numarul 2 (259) un Supliment intitulat: Procesul Bologna – o necunoscuta. Privit de catre unii specialisti ca un pas spre reformarea invatamintului universitar, iar de catre altii ca o provocare lansata prea devreme, despre Procesul Bologna ne raspunde, in aceasta saptamina, Andrei Marga.
Declaratia de la Bologna a fost adoptata si de Romania. Reprezinta ea un model necesar reformei din invatamintul universitar sau este inca o forma fara fond?
Am participat la pregatirea Declaratiei de la Bologna (1999), fiind invitat de ministrul educatiei nationale al Frantei, Claude Allegre, care a fost initiatorul acestui proiect de reforma a sistemelor universitare europene. Proiectul in sine reprezenta dezvoltarea Declaratiei de la Sorbona a ministrilor Frantei, Germaniei, Angliei si Italiei, prin care se puneau doua probleme cruciale: marirea competitivitatii universitatilor europene (fiind deja semnalata sporirea avansului SUA in ceea ce priveste contributia universitatilor la innoirea tehnologiilor si capacitatea de a atrage studenti din alte tari) si compatibilizarea sistemelor universitare din Europa (ca premisa a unificarii europene). Am participat si la dezbaterile din cele doua zile care au precedat adoptarea efectiva a Declaratiei de la Bologna (1999), pe care am semnat-o din partea Romaniei.
Evoc aceste detalii pentru ca este importanta precizarea sensului proiectului de reforma universitara continut in Declaratie. Altfel – asa cum se vad lucrurile, cu ochiul liber, in cazul Romaniei din 2004 si 2005 – se incearca aplicarea diferitelor componente ale proiectului, fara a se intelege sensul acestuia.
Declaratia de la Bologna a avut doua obiective majore: sporirea competitivitatii universitatilor europene si compatibilizarea sistemelor educationale. Pentru atingerea obiectivelor, in Declarat
