Regizorul italian Bernardo Bertolucci a implinit recent – pe 16 martie mai precis – 65 de ani (desi unele surse il dau nascut in 1941); cu acest prilej, Cinemateca Romana a difuzat Ultimul imparat (1987), probabil cel mai cunoscut film al regizorului. Coincidenta sau nu, la sfirsitul lunii trecute a intrat in circuitul cinematografic autohton Visatorii (2003), cel mai recent – dar cu siguranta nu si ultimul – dintre cele 16 lungmetraje pentru marele ecran semnate pina acum de Bertolucci; el a debutat fulminant in 1962, la numai 22 de ani, cu Crima de pe malul Tibrului (La commare secca). Avem asadar in fata o viata dedicata cinematografului, in care fiecare nou film reprezinta un reper important, indiferent daca a fost unanim aclamat sau a stirnit controverse, ba chiar scandaluri.

Putini stiu ca in tinerete Bertolucci visa sa-i calce pe urme tatalui sau, Attilo, un poet destul de cunoscut la vremea sa. Bernardo chiar a debutat cu un volum bine primit de critici si distins cu importantul premiu Viareggio, dar, dupa ce a lucrat ca asistent al lui Pier Paolo Pasolini la Accattone (1961), a renuntat definitiv la poezie in favoarea filmului. Regizorul va declara insa in 1972 ca „fiecare film pe care-l fac este pentru mine un fel de reintoarcere la poezie, sau cel putin o incercare de a crea un poem“. A trait mirajul poeziei, insa acum, la 65 de ani, Bernardo Bertolucci se numara printre cei mai importanti regizori europeni contemporani.

Ultimul imparat, coproductie Franta-Italia-Marea Britanie, este cea mai premiata dintre creatiile regizorului: 9 premii Oscar (printre care pentru cel mai bun film si cea mai buna regie), 4 Globuri de Aur, 3 premii BAFTA, 9 premii „David di Donatello“ in Italia si un César pentru film strain. Filmul reda povestea vietii lui Pu Yi, nascut in 1905, incoronat la numai 3 ani, dar mort ca gradinar, in China lui Mao, l