Cei sapte ani petrecuti la Chisinau m-au invatat ca, desi ramine pentru multi locul in care nu se intampla nimic, mai ales nimic din cele ce se intimpla la altii, Basarabia este un spatiu in care se intampla ceva, si inca ceva foarte serios – o cumplita criza de identitate. Intelepti de toate felurile si de pretutindeni nu mai prididesc sa le explice basarabenilor cine sunt.
Demersul acesta este facilitat si de faptul ca basarabenii nu se prea pricep sa spuna ei insisi cine sunt, pentru simplul motiv ca par a nu mai sti cine sunt.
Dincolo de nivelul retoric, incarcat de toate mitologiile de rigoare parafate de celebrul verdict eminescian "Noi suntem romani si punctum!", materialul ramane subred. Un brutal ping-pong intre pumnii de fier ai istoriei a transformat milioane de oameni intr-o natiune aproape imaginara.
Am citit mai tot ce cred elitele basarabene despre identitatea locului. Am rezistat la un registru intins de tanguile ori rasteli, de la resemnarea mioritica fara mioare la ideologii create de analfabeti hiperactivi. Am inchis ochii la post-modernismul unor oameni fara experienta modernitatii si am descurajat somnabulismul epistemologic al unor rataciti cumsecade.
M-am facut chiar ca nu vad stupiditatea unor eforturi deconstructiviste savarsite pe buza prapastiei. Am vazut carismatici locali fierband impotriva fostilor comunisti basarabeni pentru a se arunca apoi la picioarele sleahtei comunisto-securiste din "tarisoara".
Citesc destul de regulat cativa din scriitorii de varf ai Basarabiei. Sunt indragostit de tablourile catorva pictori basarabeni. Continuu sa fiu, pe cat posibil, aproape de oameni ce au crescut sub ochii mei, devenind subtili analisti ai scenei socio-politice.
Imi lipsesc nesfarsitele conversatii la un ulcior de "jin negru de Primae", pe malul Nistrului, rau despre care
