Ia priviţi ce frumuseţe de citat am găsit umblînd prin nişte hîrţoage mai vechi: "...şoselele României vor fi în continuare traversate de moderne autoturisme străine, cu ajutoare umanitare: termometre, antinevralgice, jucării, echipamente pentru tipografii particulare şi posturi de radio, faxuri, cărţi etc., panaceu ce se încadrează perfect în politica lumii libere faţă de România, ţară căreia în viitor i se va contesta probabil dreptul de a-şi menţine capitala la Bucureşti şi nu la Videle, dacă nu ştiu cine va declara greva foamei în faţa domnilor de la Bruxelles. Împotriva acestei realităţi, confecţionată cu sprijinul generos al opoziţiei obsedate de «martirizarea» democraţiei în România, nu avem decît o singură ieşire: efortul propriu." Este dintr-un editorial apărut în Adevărul pe 3 octombrie 1990, aşadar înainte de prima liberalizare a preţurilor, pe vremea cînd nici prin cap nu ne trecea să punem problema aderării la UE, ci meditam abstract şi idealist la "Europa Unită", fără să ne-o reprezentăm în vreun fel. Occidentul era privit atunci cu ochelarii deformaţi de comunism: o lume străină, care acum defila cu "ajutoare" ca să ne impresioneze şi, pînă la urmă, să ne cotropească. Chinuind ironia pînă la tortură, editorialistul Adevărului din 1990 încerca să sugereze derizoriul ajutoarelor ("termometre, antinevralgice"), iar ideea de posturi de radio şi tipografii particulare părea de-a dreptul scandaloasă. Invazia de bunuri şi "futilităţi" materiale era catalogată ca politică a lumii libere faţă de noi, căreia trebuia să-i răspundem - aţi ghicit! - cu demnitate şi efort propriu: să nu creadă dumnealor că ne cumpără suveranitatea cu tipografii şi antinevralgice. Evident, "opoziţia" - adică militanţii de atunci pentru europenizare - nu scăpa nici ea de caznele ironiei: v-aţi prins, e vorba de "greva foamei în faţa domnilor de la Bruxelles". Inutil să spun că