În eseul - laconic denumit în simplitatea-i - Dandysmul . O istorie*, Adriana Babeţi sugerează, tentează, deschide, cu delicateţe dar ferm, breşe (prin tot atîtea capitole scurte, penetrante, ritmate) în Corpul (nebulos-uman) al dandysmului; ne introduce astfel şi ne plimbă printre cameleonicele făpturi, luminîndu-le şi decriptîndu-le atît cît e posibil (uneori sporindu-le ambiguităţile) dimensiunile, misterul (sexual-existenţial-metafizic), fără să aibă, Doamne-fereşte, pretenţia de-a clarifica definitiv ceva! Acest "mic tratat de dandyologie ", care trece în revistă tot ce s-a scris în materie, sistematizînd "istoria, doctrina, formele de manifestare ale împricinatului fenomen", ar mai putea reprezenta în sine (şi în cel mai înalt grad) un dublu semn de întrebare şi de mirare, puse de pe poziţia (nuanţă esenţială!) unei cercetătoare-amazoane, fără a priori, aş zice chiar oarecum din interior, şi unde ghicim mai mult decît simpatia, decît înţelegerea, decît fascinaţia - într-un cuvînt, tandreţea pentru obiectul-subiectul cercetării ajungînd (hermeneutic vorbind) la performanţa unei identificări reuşite prin al său discours amoureux (dar nicidecum orb!). Discurs care, la rîndu-i, are darul de-a seduce, de-a convinge cititorul - dar în mod oarecum paradoxal, căci nu la rece (metoda obişnuită de seducţie a dandy-lor înşişi), ci la cald! După ce-ai citit şi recitit opul cu delicioasele-i dandygrafii, ca desert chiar că-ţi vine să-ţi confecţionezi (aşa, de drag şi dintr-o pornire teatrală) o redingotă, un pantalon, o eşarfă, un baston... apoi să-ţi faci o freză, o mustaţă - în fine, o ţinută completă à la Contele de Montesquiou (cel de pe copertă); şi, odată ce eşti în hainele (pielea) lui, să-i (să-ţi) dai viaţă, cum altfel decît imitîndu-i inimitabilele maniere - "Manierele sînt acea îmbinare a mişcărilor spiritului şi corpului, iar mişcările nu se pot picta", d