Pentru a patra oară în zece zile, un sondaj publicat în Franţa arată că peste 50% dintre francezi ar vota la referendumul din 29 mai împotriva Constituţiei europene. Preşedintele Chirac este îngrijorat: ca şi alegătorii săi, el ştie că miza nu este cea a unui document cunoscut de puţini şi înţeles de şi mai puţini, ci politica lui, contestată acum de o majoritate. Un vot negativ francez ar pune sub semnul întrebării întreaga construcţie europeană, i-ar legitima pe toţi opozanţii, crispaţi din cauza cedărilor de suveranitate, din cauza perspectivei ca ţara lor să-şi piardă specificul şi însemnătatea, dizolvîndu-şi interesele într-un amalgam birocratic, insensibil la nuanţe. Harta lui "nu" este din ce în ce mai amplă, însă doar în două ţări - Regatul Unit şi Olanda - numărul celor care sînt împotrivă îl depăşeşte semnificativ pe cel al partizanilor Uniunii. În celelalte, situaţia e încă favorabilă proiectului european, dar aproape peste tot adversarii sînt între 10 şi 25%, ceea ce în cifre absolute reprezintă o opoziţie remarcabilă. Sub raport politic, obiecţiile propun puncte de vedere extrem de diferite: clericii greci şi comuniştii italieni, conservatorii britanici şi populiştii olandezi, unii socialişti, dar şi unii ultraliberali din Belgia, eurofobii din Danemarca şi fundamentaliştii catolici polonezi produc argumente dintre cele mai variate împotriva actului care ar urma să reglementeze viaţa dintr-o clădire aglomerată. O primă serie de argumente se referă la inexistenţa unei dezbateri reale. Documentul de 511 pagini este prea vast, prea tehnic şi prea specializat pentru a putea fi înţeles de toţi cei chemaţi să-l voteze, victime ale propagandiştilor din toate taberele. Din această cauză, s-a creat senzaţia că votul se referă mai curînd la viitoarea admitere a Turciei decît la structurile de putere ale Europei unite, iar admiterea Turciei trezeşte - pe dre