Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Vrem sa ii vedem pe toti acasa teferi"

Publicat in Jurnalul, vineri 1 aprilie 2005 ·

In mare secret, membrii familiilor celor trei jurnalisti romani rapiti in Irak au stat ieri de vorba, la Palatul Cotroceni, cu presedintele Traian Basescu. Ei nu au vrut sub nici o forma sa se mediatizeze discutia, astfel ca la intalnire n-au luat parte nici macar fotoreporterul si cameramanul Presedintiei. de DAN TOMOZEI SUPARARE. Tatal ziaristei Marie-Jeanne, senatorul Vasile Ion, nu mai vrea sa se faca speculatii pe tema rapirii Daniela Berindei, sora lui Sorin Miscoci, apreciaza vizita de ieri, la Cotroceni, ca pe un gest de incurajare venit din partea presedintelui Traian Basescu. Nu au fost discutate foarte multe detalii legate de modul in care actioneaza autoritatile romane si internationale, incurajarile fiind principalul mesaj al presedintelui.

DISCRETIE. "Traian Basescu ne-a rugat sa avem incredere in serviciile romanesti care se ocupa de acest caz si sa avem incredere in intoarcerea cu bine a celor trei", a spus Daniela Berindei, sora lui Miscoci. Insa, toti reprezentantii familiilor prezenti la Cotroceni au reclamat presedintelui speculatiile si comentariile care se fac in presa pe seama celor trei jurnalisti. "Pentru noi, fiecare comentariu speculativ la adresa locatiei, a hainelor, a pozitiilor celor trei jurnalisti inseamna tot atatea lovituri. Nu stiu cat vom mai rezista in fata imaginatiei, ideilor pe care colegii de presa ai lui Sorin le emit cu atata seninatate. Ce se doreste? Nu este suficient de dramatica situatia? Se cer dovezi ca sunt rapiti, dovezi care sa le produca rau vreunuia dintre ei? Este incredibil!", spune printre lacrimi Daniela. La Cotroceni au fost doar ea si mama lui Sorin, tatal a trebuit sa ramana la Sibiu, la serviciu.

Senatorul Vasile Ion, tatal ziaristei de la Prima TV, Marie-Jeanne Ion, a spus ca este epuizat de speculatiile care se fac pe seama celor rapiti. "Este incredibil cum se pot suprapune imaginil

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Primul sondaj pentru turul 2 al prezidențialelor, prezentat de Nicușor Dan

HotNews acum o ora
Nicușor Dan, clasat pe locul al 2-lea în primul tur al alegerilor prezidențiale, a prezentat miercuri un sondaj realizat de Verifield care îl plasează tot în urma lui George Simion înaintea finalei din 18 mai. Conform sondajului, George Simion este

Un autocar cu 20 de persoane s-a izbit de un TIR la Niculițel, județul Tulcea. A fost activat Planul Roșu de intervenție

Libertatea acum 26 minute
Un accident rutier grav a avut loc miercuri la Niculițel, în județul Tulcea, după ce un autocar în care se aflau peste 20 de persoane s-a izbit violent de un TIR. Echipajele de urgență acționează la fața locului, fiind activat Planul Roșu de interve

Zborul lui Aleksandar Vucic spre Moscova, deviat de urgență din cauza haosului provocat de dronele ucrainene

HotNews acum 39 minute
Avionul care îl transporta pe președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, la Moscova a fost nevoit să procedeze miercuri la o aterizare de urgență la Baku, capitala Azerbaidjanului, după care și-a continuat zborul spre capitala rusă, unde șeful statului

George Simion promite AUTOSTRĂZI până în 2032: „Acum exact 50 de ani, noi românii construiam Transfăgărășanul”

Gandul acum 24 minute
La dezbaterea BNS din cursul zilei de azi, candidații din turul al doilea pentru președinția României și-au prezentat viziunile privind gestionarea proiectelor de infrastructură. George Simion a dezvăluit că a avut o întâlnire cu Cătălin Urtoi, un s

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe joi, 8 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Florin Călinescu

Gandul acum 22 minute
Invitatul emisiunii este Florin Călinescu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Răspunsul lui Nicuşor Dan, întrebat dacă există un „blat" între PSD şi AUR

BusinessMagazin acum 31 minute
Nicuşor Dan a răspuns tranşant la întrebarea privind existenţa unui posibil „blat" între PSD şi AUR: „Este o alegere pe care România o să o facă peste 12 zile, 11, şi toate aceste jocuri sunt absolut secundare”.

Incident rar – Atac cu cuțitul la metroul din Tokyo

Mediafax acum 58 minute
Bărbatul a fost reținut de poliție, după acest incident considerat o raritate în Japonia, țară în care regimul armelor este extrem de strict. Poliția nu a putut să specifice gravitatea rănilor persoanelor implicate în acest atac. Polițiștii au fost

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 4 ore
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Macron şi Merz au convenit să înfiinţeze un „consiliu franco-german de apărare şi securitate”

News.ro acum o ora
După patru ani adesea complicaţi cu social-democratul Olaf Scholz, preşedintele francez Emmanuel Macron l-a primit miercuri, la Paris, pe noul cancelar german Friedrich Merz, cu scopul de a trimite un „semnal foarte puternic şi imediat de reînnoire

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/25°
joi

10°/20°
vin.

12°/20°
sâm.

9°/12°
Iasi
acum

13°
mie.

11°/14°
joi

10°/11°
vin.

6°/10°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

20°
mie.

14°/22°
joi

12°/15°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/11°
Cluj-Napoca
acum

14°
mie.

11°/14°
joi

9°/15°
vin.

7°/12°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

15°
mie.

11°/15°
joi

8°/17°
vin.

8°/17°
sâm.

9°/17°