dialog cu Vlad MASSACI

Ai realizat anul trecut unul din cele mai bune spectacole de teatru (e o părere strict personală!): s-a numit Forma lucrurilor, după Neil LaBute. Mai mult, te-ai "fixat" - cumva - pe LaBute, montînd şi altă piesă a dramaturgului/regizor american - Bash. De ce LaBute? Întîi am montat Bash. O trilogie contemporană, şi după aceea Shape of things. Bash e primul text al lui LaBute pe care l-am citit şi care m-a şocat prin forţa imaginii. Parcă vedeam un film. Şi asta la o formulă de monolog-povestire. Pe lîngă asta, povestirile erau despre oameni pe care îi cunoşteam, cu care mă intersectam pe trotuare, aici sau aiurea. LaBute porneşte de la indivizii cei mai banali, de la unii ca noi, cărora nu le-ar trece nicicînd prin cap să devalizeze un cazinou inexpugnabil împreună cu alţi zece, dar care pot fi criminali fără să ezite, şi nu la furie, ci calculat. Mă simt aproape de acest autor şi pentru că am convingerea că ceea ce defineşte relaţiile umane în epoca asta este cruzimea, aşa cum apare şi mai clar în Shape.... Se poate considera că ai vrut - cu aceste două spectacole - să lansezi, implicit, un fel de "manifest teatral"? Nu. Nu doresc să lansez direcţii, dar cred că se urlă prea mult şi se joacă prea scrîşnit. Nu contest şcoli, metode, generaţii, ambiţii. Fiecare să facă cum crede. Spun doar că există şi această alternativă, a unui teatru calm, emoţionant şi deştept. Natura mea leneşă nu mă lasă să fac într-un spectacol mai mult decît ceea ce este minim necesar. Ce e peste - e obositor şi strident. N-am exemplu mai bun decît aceste două spectacole, ca să ilustrez ce-am spus. Eu sînt dependent de autor şi de actor. Cînd montez un text, vreau să se înţeleagă autorul. Cum ar putea o viziune atît de normală să fie un "manifest teatral"?

Majoritatea tinerilor regizori care s-au impus - mai ales pe scenele "alternative" - în vremea din