A trecut ceva timp de cînd îi port Bucureştiului sîmbetele. Îmi închei săptămîna de lucru cu ochii prăfoşi, arunc o privire scurtă în oglindă şi apăs comutatorul: sfîrşitul de săptămînă se face zi, iar duminica se face cu totul incertă. Întîmpin dimineaţa de luni cu ochii limpezi, dar încercănaţi. Înspre miercuri mă trezesc cu totul, dar munca îmi prăfuieşte la loc privirea. Înaintez tîrîş spre sfîrşitul de săptămînă şi aleg să mai apăs o dată comutatorul. De fiecare dată cînd mă bîntuie gînduri de absenteism, scena de club se învîrteşte o turaţie peste cap şi aruncă pe masă ceva nou. De regulă, un DJ care n-a mai călcat pe la noi, ceea ce nu e foarte greu de găsit. Dar, cu trecerea timpului, artificiul, locaţiile şi atmosfera încep să te plictisească: mereu aceleaşi patru-cinci cluburi, mereu acelaşi afterhours (la fiecare trei luni altă adresă, la fiecare nouă adresă aceiaşi oameni...). Vara şi toamna, ieşirea din monotonie înseamnă ieşirea din Bucureşti. Iarna înseamnă petreceri în locuri ciudate, unde clubbing-ul îmbracă haina strîmtă şi subversivă rămasă de la curentele muzicale cu mesaj. E o haină care-i vine ciudat, pentru că e o mişcare fără mesaj, fără protest, e o mişcare care doar binedispune. Acum un an regretam că ne lipsesc totuşi sîmbetele în care să poţi bîntui marele oraş, degustînd atmosfera mai multor petreceri. Trăiam cu impresia că ne despart decade întregi de cartierele de clubbing ale metropolelor vestice. Acum două sîmbete am dat însă somnul pe un traseu luxuriant de evenimente. Am bifat

cu poftă noul concept Tralala, care a adus breakbeat-ul şi drum'n'bass-ul pe Lascăr Catargiu, o petrecere în La Scena în nota de glamour şi stil ale celor de la The Social, resurecţia nesperată sub domnia lui Rhadoo&Raresh a fostului club studenţesc "Preoteasa", o jumătate de oră de afterhours în Nemo (au fost văzuţi acolo Dragoş Bucurenci, care sc