Nici nu a apucat bine Al-Jazeera sa transmita primele imagini cu ziaristii romani luati ostatici de teroristi - carora li se adauga un cetatean american, de origine irakiana - iar Marie Jeanne Ion sa avertizeze ca este fals ca organizatia care i-a rapit ar cere bani si, iata, a si inceput un alt cosmar, cel al negocierilor.

Realitatea este, asa cum semnaleaza toate oficialitatile avizate in lupta cu terorismul, ca situatia jurnalistilor romani se complica pe zi ce trece. Pentru ca atat rapirea acestora este atipica, cat si modul in care a fost declansata procedura de negociere pentru eliberarea acestora.

Tinand cont de aceasta caracteristica, sa vedem ce trebuie sa faca si ce nu trebuie sa faca autoritatile de la Bucuresti.

Este neobisnuit in practica rapirilor din Irak faptul ca nu li s-au confiscat jurnalistilor si omului de afaceri Muhamad Munaf, inca din primul moment, telefoanele celulare. Dimpotriva. Exista, in acest moment, certitudinea ca circa o jumatate de ora jurnalista de la Prima TV a avut telefonul in functiune.

In acest interval de timp, a reusit sa poarte convorbiri, sa transmita si sa primeasca SMS-uri. Mai mult chiar, in cursul zilei de miercuri, ea a fost contactata telefonic de catre colegii de la televiziune, aparatul a sunat dar, in mod repetat, apelurile au fost refuzate.

Un alt element atipic, apreciaza toti specialistii, este transmiterea unei casete video cu imaginea celor patru ostatici la scurt timp de la rapire. De obicei, organizatiile care au revendicat rapiri au tinut in tensiune statul respectiv cel putin o saptamana, inainte de a transmite primele informatii privind situatia ostaticilor.

Un alt element ciudat, din nou afirma partenerii nostri externi, care au experienta unor asemenea situatii, este fundalul utilizat pentru prima inregistrare video, predata in curs