Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Luceafărul coboară în Tudor

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 1 aprilie 2005 ·

Tot mai multă lume susţine în ultima vreme că librăriile nu mai sunt o afacere profitabilă. Ei bine, Librăria Luceafărul din Tudor vine să-i contrazică.

Se află pe strada Înfrăţirii la numărul 10 şi a fost deschisă la începutul acestui an. Lumea a aflat destul de greu de ea, însă devine din ce în ce mai cunoscută printre consumatorii de carte. Asta pentru că majoritatea celor care-i trec pragul sunt plăcut surprinşi de multitudinea de volume, din cele mai diferite domenii, din care au de ales.

Vânzătoare amabile, curăţenie exemplară şi o ofertă completă par să fie reţeta succesului. Aici puteţi găsi dicţionare, manuale, cărţi de literatură de la toate editurile cunoscute, cărţi pentru copii, papirusuri religioase, cărţi de specialitate, cele mai noi apariţii editoriale sau cele mai de succes romane. Şi oferta nu se opreşte aici. La Luceafărul mai puteţi găsi produse de papetărie, imprimate tipizate, rechizite Herlitz, un xerox sau jucării.

Având în vedere faptul că în cartierul Tudor librăriile s-au împuţinat foarte mult, Luceafărul are toate premisele pentru a fi o reuşită.

Dacă vreţi să faceţi cadou o carte sau dacă vreţi să vă cumpăraţi ultimele apariţii editoriale noi vă putem recomanda Luceafărul, pentru că aici, cu siguranţă, veţi găsi ceea ce căutaţi. Iar despre calitatea celorlalte produse nu ne putem îndoi. Rămâne ca şi voi să vă convingeţi făcând o vizită noii librării. C.H.

Tot mai multă lume susţine în ultima vreme că librăriile nu mai sunt o afacere profitabilă. Ei bine, Librăria Luceafărul din Tudor vine să-i contrazică.

Se află pe strada Înfrăţirii la numărul 10 şi a fost deschisă la începutul acestui an. Lumea a aflat destul de greu de ea, însă devine din ce în ce mai cunoscută printre consumatorii de carte. Asta pentru că majoritatea celor care-i trec pragul sunt plăcut surprinşi de multitudinea de volume, din ce

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

News Alert! Un cetățean străin a încercat să se autoincedieze în fața Ambasadei Israelului din București

Ziua Constanta acum 13 minute
A fost alertă astăzi în București acolo unde un cetăţean sirian, de 34 de ani, a încercat să-şi dea foc cu o sticlă incendiară în faţa Ambasadei Israelului. Conform unor surse neoficiale bărbatul a recurs la acest gest pentru că nu ar fi fost primit

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum o ora
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Cea mai mare parte a țării intră sub cod galben și portocaliu de ploi, descărcări electrice și vânt

Ziare.com acum o ora
ANM anunță că cea mai mare parte a ţării intră de luni, 3 iunie, şi până marţi dimineaţă, 4 iunie, la ora 3.00, sub avertizări cod galben şi portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată. Sunt prognozate averse torenţiale, descărcări electrice

Ciolacu, după bătaia între susținătorii PSD și PNL la Belciugatele: E cea mai liniştită campanie electorală de până acum în România

HotNews acum 10 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că actuala campanie electorală pentru alegerilor locale și cele europarlamentare este „cea mai liniștită” de până acum în România. Marcel CiolacuFoto: INQUAM Photos / Octav Ganea El a fost întrebat, la se

Vremea se încălzește până în 10 iunie, apoi va avea o tentință de scădere ușoară. Prognoza pentru fiecare regiune

Press Alert acum 41 minute
Vremea se încălzește în toată țara până în 10 iunie, iar apoi va avea, în unele zone, o tentință de scădere ușoară, se arată în prognoza pentru următoarele două săptămâni, publicată luni de ANM. Banat Valorile termice, cu mici oscilații în primele z

Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, internat de urgență la Spitalul Floreasca. Are o fractură de rotulă

Ziare.com acum o ora
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, Calinic, se află internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, el prezentând fractură de rotulă, a declarat luni, 3 iunie, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Bogdan Opriţa. Potrivit acestuia, înaltul prela

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat legea prin care fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aducere în ţară

News.ro acum 57 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea pentru completarea art. 16 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală. Actul normativ prevede că fugarii sunt obligaţi să-şi suporte cheltuielile de aduce

Ministrul Agriculturii: Aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Termenul limită de depunere este pe 7 iunie

News.ro acum 35 minute
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a anunţat, luni, că aproape 660.000 de fermieri au depus deja cereri unice de plată pentru campania 2024. Social-democratul a reamintit tuturor fermierilor că data de 7 iunie este termenul li

Polițist lovit în cap cu o sticlă de alcool într-o benzinărie. Agresorul a fost prins de angajații stației de alimentare

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist de la Brigada Rutieră a fost agresat într-o benzinărie din Bucureşti când a încercat să prindă un bărbat care furase o sticlă de băutură alcoolică, iar acesta l-a lovit cu ea în cap. În cele din urmă agresorul a fost imobilizat. Reprezen

Anchetă a poliţiştilor după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe

G4Media acum o ora
Poliţiştii din Ilfov au deschis o anchetă după ce elevi de la un liceu din Otopeni ar fi ajuns la spital după banchet, în urma consumului de alcool şi al altor substanţe, transmite News.ro. Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfo

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/30°
mie.

18°/30°
joi

19°/29°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

19°/24°
mie.

19°/26°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

13°/24°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

20°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°
joi

16°/28°