În ultimele săptămîni, mai mulţi observatori ai situaţiei militare din America Latină au semnalat fenomene care ar putea fi începutul unei noi curse a înarmării în regiune. Preşedintele brazilian Luis Inacio "Lula" da Silva s-a fotografiat în timp ce se îmbarca pe Tikuna, primul submarin convenţional al ţării sale, construit chiar în Brazilia. Preşedintele a folosit ocazia ca să-şi declare susţinerea pentru armata braziliană. Şi în Venezuela, preşedintele Hugo Chávez şi-a exprimat la o emisiune TV intenţia de a cumpăra Mig-uri ruseşti şi avioane de supraveghere braziliene, precum şi dorinţa de a spori cheltuielile militare. Probabil aceste declaraţii au fost provocate de recentele probleme cu Columbia. Chiar şi Chile, după îndelungate ezitări, încă stă în cumpănă dacă să cumpere avioane de luptă americane sau să opteze pentru alternativa suedezo-braziliană. Are loc o nouă cursă a înarmării în America Latină? Şi dacă da, răspunde ea în vreun fel dilemelor economice şi sociale ale acestei părţi a lumii? Războaie şi conflicte de graniţă au existat dintotdeauna în America Latină: războiul "Chaco" (război purtat între Bolivia şi Paraguay în 1932-1935, numit astfel după regiunea aflată în dispută - n.tr.), conflictul chiliano-bolivian din secolul al XIX-lea, aşa-zisul "război al fotbalului" dintre Honduras şi El Salvador din 1960, confruntarea dintre Ecuador şi Peru din 1980 şi disputa asupra graniţelor antarctice între Argentina şi Chile, încheiată abia la începutul anilor 1990. Şi, totuşi, în America Latină cheltuieli militare ridicate au răspuns unor probleme interne, nu provocărilor externe. Cînd militarii au fost la conducere, ei şi-au alocat după placul inimii bugete pentru echipament şi trupe, iar guvernele civile, slabe şi ameninţate de lovituri militare, s-au lăsat şantajate şi au înzestrat forţele armate cu tot felul de zorzoane marţiale, de fapt, inutile.