...Asta face oare parte tot din spectacol? Şi-a întrebat însoţitorul, în foaierul "Odeon"-ului, pe la orele matinalului de duminică. De ce fierbe copilul în mămăligă, dramatizare după romanul scriitoarei elveţiene de origine română, Aglaja Veterany. Regia Radu Afrim. Este o doamnă în vîrstă, cu pălărie roşie şi taior asortat. Cînd era tînără, nici nu se punea problema să aştepţi în picioare doar ca să intri în sală. Stăteai pentru altele, dar nu şi pentru spectacol. Dacă spectacolul era anunţat la 11, ei bine, la "fără un sfert" îţi şi luai locul în primire şi aşteptai, graţios, să se ridice cortina. Acum, chestia asta cu aşteptatul în faţa sălii închise pare mai mult o modă, decît o necesitate; "se pregăteşte spectacolul" - se spune - dar ea crede că, de fapt, "se pregăteşte spectatorul"... pentru ce va avea să se întîmple acolo, dincolo... Ce se poate întîmpla dincolo? Zilele astea, ceva care pe ea personal o cam sperie; ia, bunăoară, titlul piesei ăsteia: De ce fierbe copilul..., nu prea sună a bine... nu prea, deloc! De fapt, acum te poţi duce şi la o piesă clasică, cu un text şi un titlu cunoscute şi tot nu ştii ce te paşte. Pe tine, ca spectator. Acum îţi iei bilet, te prezinţi şi, Dumnezeu cu mila... te laşi la mîna regizorului. Bunăoară, aşa a fost şi la spectacolul La ţigănci, tot la "Odeon". Un text de Eliade nu putea fi atît de periculos. Cît de periculos putea fi? Chiar dacă în prima clipă totul pare normal, actorii par a-şi vedea de ale lor, par că te lasă în pace, în siguranţa fotoliului tău de spectator, nimeni nu îţi garantează că în clipa imediat următoare nu o să sară cineva la tine să îţi urle ceva ce poate că nici nu înţelegi din cauza spaimei, să te ia de mînă şi să te mai pună să şi joci alături de ei pe scenă, spre deliciul şi amuzamentul celorlalţi spectatori, uşuraţi că nu se află în pielea ta. Toate senzaţiile tari, exclusiv pe banii