Andrei Ciubotaru e un personaj: un tînăr înalt, brunet, cu o mustaţă voluntară ce i se întinde ca o linie de-a lungul fălcii, puternic şi agil, mereu stăpînit de o încordare bună. Gesticulează fără a exagera, are de spus lucruri care să te convingă, să-ţi solicite participarea, pe care el o preţuieşte cu aplomb asociativ. Trece de la unul la altul pentru a obţine adeziuni, dar are de spus şi o istorioară cu tîlc, care să deschidă calea unei dileme. Neastîmpărul său este unul al pregătirii: colportează veştile bune, te invită să iei parte la un proiect, vrea să facă ceva şi să ştie că faci ceva. Se bucură. De altfel, el face şi cumva asta se şi vede pe el. Cred că e vorba mai ales de felul în care se îmbracă: de obicei în veste cu un aer practic, de atelier, totuşi elegante. La el mînecile par să stea gata să fie suflecate, tenul său sănătos parcă trădează faptul că îşi lucrează el însuşi grădina. E un "acţionism" în mişcare, felul său e tonic. Ca personaj, va duce mai departe apelativul - pentru cunoscători - "Ciùbo". Să nu uit: e pictor. Îşi concentrează patosul solidar pentru o cît mai trainică relaţie cu colegii săi, pictorii, şi deschiderea lumească înspre natură. Aşa că cel mai firesc a fost să-l văd pictînd cu colegii de afecţiune electivă în grădină, după ce au lucrat-o ca grădinari. A fondat grupul "Pîlnia" cu care a expus şi a "performat", acum a ajuns cu grupul "Hibrid" la a şasea manifestare. Nu e însă vorba de închideri în doctrină, dogmă, interese sau în grupuscul, ci de pură adeziune, dorinţa unui pas înainte, mai departe. Disponibilitatea sa e însă critică, e orientată; despre asta vorbeşte mai puţin, însă aş spune că nu se agită brownian, ci se află în căutarea probităţii umane şi profesionale, pe care le caută doar împreună. Revin spunînd că este un grădinar. Mulţi cunosc livada în cauză, de la Otopeni, peste drum de cea a lui Horia Bernea, un