* Timothy Garton Ash, Free World. America, Europe and the Surprising Future of the West, Random House, 2004. Sedimentată atît în discursul inchizitorial al anticomunismului marca McCarthy, cît şi în războaiele culturale şi politice purtate prin '68 pe pajiştile de la Berkeley şi pe caldarîmul malului stîng al Senei, "lumea liberă" a prins rădăcini în asfalt. Loc de proiecţie colectivă a Estului (neo)stalinist, destinaţia finală, după tipica "fugă prin Iugoslavia", a exilului de toate culorile Europei de Est, geografie a marilor absenţe culturale, politice şi materiale de la Est de cortina de fier, "lumea liberă" a fost una din cele mai puternice metafore geoculturale ale războiului rece, deşi poate mai puternică în Est decît în Vest. Cu ea în minte se rezista la Budapesta sau la Praga, în jurul ei se ţesea naraţiunea - atît de puternică simbolic - a "Europei răpite". După '89, în Est ea se va transforma în "structurile euroatlantice", sintagma atît de ilară în engleză, dar atît de "tipic estică" prin afirmarea neechivocă a unităţii dintre America de Nord şi Europa de Vest. Criza Suezului, Vietnamul, războaiele israelo-palestiniene de după 1967, criza rachetelor Pershing şi alte schisme transatlantice au rămas repere ale (auto)reprezentărilor colective ţesute în "Europa Centrală şi de Est", cum i se spune mai nou. Poate că de aceea reacţia elitelor culturale şi politice din Est în faţa stridentei ciocniri transatlantice din 2003 a fost marcată de surpriza, în general neîmpărtăşită în Europa continentală, de a alege "între mama şi tata". În Free World, Timothy Garton Ash încearcă să salveze de la desuetudine sintagma, reproiectînd-o într-un manifest, articulat poate prea patetic, al Marii Împăcări între America şi Europa şi între ceea ce el numeşte "Europa atlantistă" şi "Europa gaullistă". Cu un verb jurnalistic care l-a făcut celebru în cărţile sale despre Sol