Dacă menţionezi Naţiunile Unite, interlocutorul se va gîndi probabil la scandalul "petrol contra hrană" şi dacă secretarul general Kofi Annan va mai conduce organizaţia în următorul an şi jumătate, cît a mai rămas din mandatul său. Dar ONU înseamnă mai mult decît investigaţii. Reforma pluteşte în aer - în parte din cauza scandalului respectiv, dar şi din cauza incapacităţii organizaţiei de a se confrunta eficient cu probleme gen Rwanda, Kosovo, Irak şi, mai recent, Sudan. Chiar şi susţinătorii cei mai înflăcăraţi ai ONU recunosc acum că este nevoie de schimbare în organizaţie dacă aceasta vrea să aibă o contribuţie semnificativă la pacea şi securitatea internaţională. O parte din discuţiile despre reformă se referă la componenţa Consiliului de Securitate ONU. Consiliul de Securitate reflectă modul în care aliaţii din al doilea război mondial au crezut că va arăta lumea post-război şi cum va fi condusă. Acest lucru explică ce de o Franţă mult prea slăbită este membru permanent al Consiliului - şi de ce Germania şi Japonia (şi India care nu era încă independentă) nu au fost incluse. Este imposibil să aperi forma actuală a Consiliului de Securitate; fără discuţie este nevoie de schimbare. Dar găsirea unei soluţii acceptate cît mai larg se va dovedi extrem de dificilă. Marea Britanie şi Franţa se vor opune înlocuirii lor cu un loc unic pentru Uniunea Europeană. Dacă Germania ar primi un loc, se va prelungi problema suprareprezentării Europei. Pakistanul se va opune intrării Indiei în Consiliul de Securitate; Argentina, Chile şi Mexic se vor opune includerii Braziliei; Nigeria se va opune intrării Africii de Sud (şi invers); mai multe ţări incluzînd China, Indonezia şi Coreea de Sud se vor opune creării unui loc permanent pentru Japonia. E clar că rezolvarea acestei probleme va necesita timp şi eforturi politice considerabile. Pînă una-alta, sînt lucruri importante