* Olga Lossky, Recviem pentru un cui, traducere de Doina Jela-Despois, Editura Curtea Veche, 2005. Înţeleg foarte limpede de ce romanul de debut al Olgăi Lossky, strănepoată a teologului rus Vladimir Lossky, a fost tradus repede în română, la un an de la apariţia în original şi într-un moment în care autoarea lui nu este o ilustră debutantă. Întîi, datorită titlului. Titlul face pentru o carte ceea ce face sloganul publicitar pentru orice produs: dacă e inedit, o vinde; dacă nu, nu. Nu degeaba cel mai vîndut roman străin la Cărtureşti este povestea goşistă a lui Martin Page M-am hotărît să devin prost, iar cea mai vîndută carte de filozofie Istoria erotismului a "maşinii grele" Bataille. În al doilea rînd, graţie subiectului, desigur: o zi din viaţa lui Fiodor Vasilievici, în Moscova întunecaţilor ani '50, trezeşte cu siguranţă curiozitatea unui cititor care va fi înfulecat foiletonul despre comunism al celor patru muşchetari Cernat-Manolescu-Mitchievici-Stanomir, dar şi a celui nostalgic după Marea Cultură Rusă (MCR) - mare chiar şi atunci cînd vorbeşte despre nimicuri: o manta, un samovar sau chiar nişte ţărani morţi aflaţi în proprietatea unui boier gurmand. Cine a ştiut să propună acest roman editorilor români? Alexandre Lemasson, probabil, redactor la Gallimard, editura unde a apărut cartea, şi fost responsabil al Biroului de Carte de pe lîngă Ambasada Franţei de la Bucureşti. Imediat după lectura romanului eşti tentat să afirmi că el nu aparţine în nici un fel literaturii franceze contemporane. Olga Lossky nu scrie nici o autoficţiune, nu atinge nici zonele erogene ale imaginaţiei lectoriale, nu face politică, nu provoacă plăceri textuale, nu fuge cu cititorul de mînă în jungla amazoniană (eventual a propriei personalităţi), nu celebrează iubiri boeme şi interzise, nici nu beşteleşte societatea de consum. Cu toate astea, ea a absolvit Literele, unde a în