În Bucureştiul cultural, nr. 6+7/2005 (apărut împreună cu nr. 788 al revistei 22), dl Erwin Kessler povesteşte cum a văzut Muzeul Naţional de Artă Contemporană şi ce a urmat: "Am văzut muzeul prima dată din interes pentru Mihai Oroveanu - cu el am colaborat întotdeauna foarte bine. După ce am văzut muzeul, i-am spus: «E bine că este şi e banal cum este.» Peste cîteva zile m-am dus să-l văd iarăşi. Ceva se întîmplase. Şi l-am mai văzut de două ori, din ce în ce mai încrîncenat. Mi-am dat seama că pentru noi un asemenea muzeu atît de banal era mai cumplit decît un muzeu de-a dreptul rău. Şi de asta am scris. Ştiind că 22 are restricţii foarte mari de spaţiu, am dus textul şi la Dilema. Aici n-au avut probleme cu lungimea textului, ci cu direcţia lui. Mi s-a spus că ei nu pot să publice acest «pamflet», pentru că la Dilema opinia asupra MNAC este pozitivă. M-a surprins faptul că Dilema nu mai avea dileme, mai ales în privinţa MNAC, o instituţie care prin chiar natura ei este dilematică. Am tăiat textul şi el a fost publicat în 22".

Din cauza încrîncenării, probabil, memoria îi joacă feste dlui Kessler. De fapt, în discuţia pe care am avut-o, i-am spus înainte de toate că textul este prea lung, iar în al doilea rînd, că putem accepta orice critică, inclusiv la adresa MNAC, dar numai dacă se bazează pe argumente, nu pe adjective; adjectivele pot crea un pamflet, noi preferăm un text critic. Dacă dl Kessler a hotărît să-şi retragă textul de la revista noastră, îmi este greu să înţeleg de ce acum săvîrşeşte grosolănia de a exhiba detalii strict tehnice dintr-o convorbire telefonică - totuşi - nedestinată publicului. Presupoziţia sa este, se pare, că orice revistă trebuie să-i publice textele, în orice condiţii. Se înşală. Dar şi mai mult se înşală în privinţa dilemelor: a avea dileme nu înseamnă a fi contra. Iar a vizita un muzeu cu tot mai multă încrîncenare es