Am văzut într-un articol recent din Dilema veche cine sînt candidaţii de la porţile tribunalelor şi m-am întrebat, bineînţeles, dacă îi regăsim, sub alte denumiri, sub alte haine, sub alte vremuri, şi la 1800. La uşile Divanului întîlneşti puzderie de săraci veniţi din toate colţurile ţării, crezînd că numai Vodă le poate face dreptate, iar Vodă îi trimite, de cele mai multe ori, la departamentele de justiţie sau la tribunalul mitropolitului. Divorţuri, seducţii, răpiri, desfrîu sau prostituţie, calomnii, procese pentru zestre, mitropolitul şi soborul său "împart dreptate" tuturor supuşilor de la cel mai sărac ţăran pînă la marele boier. În plus, cum jurămîntul este încă o probă importantă în aflarea adevărului, el cercetează pe toţi ceilalţi care sînt implicaţi în furturi, încălcarea proprietăţii, ucideri, falsificări de bani sau acte. Ridicînd colţul cortinei desluşesc chipuri şi imagini familiare ce populează curtea, treptele, intrarea. Zmaranda a venit de la Ploieşti să se plîngă de soţul ei Niţu. Nu este pentru prima oară, ci de cîţiva ani buni tot bate pe la uşile tribunalelor. De şase ani tot încearcă "să-şi afle dreptatea" cînd la isprăvnicat, cînd la Mitropolie, cînd la Vodă. De fiecare dată este însă sfătuită să se întoarcă acasă şi să-şi vadă de familie. Dar acum chiar nu mai poate suferi "bătăile şi caznele" şi risipirea zestrei. Cel mai tare o supără însă că Niţu n-o lasă să fie o bună creştină. Cu lacrimi povesteşte: "eu biserică nu ştiu, că nu mă lasă a merge, mai vîrtos că la toate duminicile şi la alte sfinte şi dumnezeieşti sărbători păcătuieşte cu mine, numai ca să nu mergu la sfânta biserică". Şi povestea ei continuă cu un exemplu cît se poate de concret şi cît se poate de recent: "la sfintele Paşti, am vrut să merg la sfînta biserică, ca să mă şi precestuiesc (împărtăşesc), spoveduită fiind prin taină de dînsul, şi nu m-au lăsat nicidecum