Cînd eşti victima unei răzbunări, paranoia devine o pagubă colaterală. Cel care "te-a făcut" este în beznă, frecîndu-şi mîinile. Cine este şi de ce a făcut-o? Computerul din cap se dă peste cap, "spamat" de informaţii care se bat cap în cap. Totul o ia razna în mintea ta, vezi duşmani peste tot. Tu eşti expus, cel care te-a expus este nimeni. Anonimatul acestuia este ca aerul, în timp ce tu eşti tras în jos de greutatea acuzaţiilor. Balanţă. "Justiţie". Cu cine să te lupţi? Şi cum? Cel care te-a expus nu există, iar pentru că tu exişti trebuie să fii pedepsit, nemaiexistînd. Ca el. Şi atunci, în acest spot de beznă coborît asupra ta, se fac vizibili oameni. Oameni adevăraţi, cu identităţi precise. Simt nevoia să vină alături de tine, punîndu-şi numele şi chipurile lor pe trupul tău atacat cu noroi. Concep, sub urgenţa indignării, un sit alternativ - Leo-sint-eu.go.ro - şi fac "head storming". Scriu în favoarea ta. Te cheamă la emisiuni. Îţi redau încrederea: nu, nu e sfîrşitul lumii, e doar un mic accident. "Lasă-i,

sînt nişte idioţi!" - "Lasă-i să moară proşti..." La micul tău nivel personal, e ca-n povestea cu teroriştii: viaţa merge mai departe. N-ai avut niciodată nimic de ascuns, aşa că nu poţi fi "demascat". E drept, nu ţi-ai dorit altă vizibilitate decît aceea - inerentă - a meseriei, dar această altă vizibilitate (trecerea de la becul de 75 la cel de 200...) nu trebuie să te oblige să renunţi la lucrurile care-ţi făceau plăcere. În ciuda sfaturilor unora (mai multă prudenţă etc.), nu trebuie să faci asta: ar însemna o victorie a celui/celor cu cagulă morală! Cît despre victoria ta - ea este savuroasă: deşi nu te-ai văzut niciodată în postura de "persoană publică", despre tine continuă să se vorbească, în timp ce despre cel/cei care te detestă, nu. Pînă şi boala de care suferă n-are un nume; se numeşte, impur şi simplu, patologia anonimatului. Ale