Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Laborator ultramodern pentru testarea apei la DSPJ

Publicat in Ziua Constanta, sâmbătă 2 aprilie 2005 ·

Investitia se ridica la aproape o jumatate de miliard de euro Directia de Sanatate Publica Judeteana Constanta va avea, incepand din luna mai, un laborator ultraperformant pentru testarea calitatii apei de imbaiere si consum. Conform declaratiilor directorului adjunct al institutiei, doctorul Mihaela Dinisov, in cursul acestei saptamani, directia a primit toate aparatele necesare pentru ca laboratorul sa devina functional. Infiintarea acestuia, a mai precizat Dinisov, este parte integranta a unui program Phare, coordonat de Ministerul Sanatatii in care este inclusa si DSPJ, alaturi de Institutele de Igiena din Iasi, Cluj, Bucuresti si Timisoara. In ceea ce priveste investitia pentru acest laborator, aceasta este in valoare de peste 450.000 de euro. Noutatea este ca Directia de Sanatate din Constanta este singurul reprezentant al ministerului de resort in teritoriu care, alaturi de alte institute de igiena din tara, beneficiaza de un asemenea laborator. "Este vorba despre o aparatura de calitate care realizeaza determinarea tuturor parametrilor cu impact asupra sanatatii populatiei in apa de imbaiere si in apa potabila. De asemenea, pot fi facute cu ajutorul acesteia si determinari microbiologice pe partea de chimie, adica inclusiv metalele grele si orice se poate determina in apa legat de substantele chimice", a mai declarat Dinisov. Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)

Nume

Email

Comentariumicsoreaza | mareste

Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.

Adauga comentariu

Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu

Investitia se ridica la aproape o jumatate de miliard de euro Directia de Sanatate Publica Judeteana Constanta va avea, incepand din luna mai, un laborator ultraperformant pentru testarea calitatii apei de imbaiere si consum. Confor

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Presa franceză, mulţumită de delegarea lui Istvan Kovacs la finala Ligii Campionilor

News.ro acum 2 ore
UEFA l-a desemnat pe Istvan Kovacs să arbitreze finala Ligii Campionilor dintre PSG şi Inter de pe Allianz Arena din Munchen, pe 31 mai. Oficialul român a arbitrat deja de mai multe ori Parisul în Liga Campionilor, în special în acest sezon. Iar el

Simion explică de ce nu participă la dezbaterea Digi 24: „Nu vă e rușine? Sunteți asasini mediatici”

Mediafax acum 16 minute
George Simion a publicat pe rețelele de socializare o filmare în care le explică reprezentanților Digi24 de ce nu participă la dezbaterea televizată de luni seara. Mesajul care însoțește filmarea este „motivul pentru care nu particip la dezbaterea D

VIDEO. Sportiva Cristina Neagu, decorată de Președintele interimar Ilie Bolojan la Palatul Cotroceni- „Sunteți un exemplu de talent, dăruire și perseverență“

Ziua Constanta acum 2 ore
Luni, 12 mai 2025, la Palatul Cotroceni, președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a susținut o alocuțiune emoționantă în cadrul ceremoniei de decorare a Cristinei Neagu, cu ocazia retragerii acesteia din activitatea sportivă. În prezența in

Marcel Boloş: Renegocierea PNRR şi deblocarea integrală a Cererii de Plată 3 sunt prioritare

Mediafax acum 16 minute
Ministrul Marcel Boloş, alături de echipa tehnică din cadrul Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a participat, luni, la reuniunea de lucru a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PN

Scenariul Nicuşor Dan preşedinte în cazul unei crize ca în 2008: Dau în scris că nu creşte TVA

Mediafax acum 16 minute
Întrebat ce ar face ca preşedinte ca să evite un scenariu precum cel în care euro ajunge la şase lei şi vor fi mari scumpiri în România, Nicuşor Dan a spus că nu va fi o criză precum cea din 2009. „Economia privata a României este în momentul ăsta m

Trump ar vrea să meargă la ISTANBUL, dacă se vor întâlni Zelenski și Putin /„Cred că putem avea rezultate bune”

Gandul acum 14 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a semnalat, luni, că ar putea merge în Turcia, unde joi sunt programate negocieri între Rusia și Ucraina, liderul de la Casa Albă insistând pentru oprirea rapidă a războiului izbucnit prin invazia militară rusă. ”Reun

Nicuşor Dan, întrebat dacă va accepta un guvern PSD-AUR cu Călin Georgescu premier: Dacă eu câştig Preşedinţia această ipoteză nu există

News.ro acum 58 minute
Candidatul independent Nicuşor Dan a declarat, luni, că, dacă va câştiga alegerile, ipoteza unui guvern PSD-AUR cu Călin Georgescu premier nu există, întrucât în PSD opinia majoritară ar fi în favoarea unui guvern pro-european. Întrebat, luni, la Di

DNA a făcut percheziții la sediul Primăriei Sinaia!

Ziua Constanta acum 3 ore
Procurorii DNA au efectuat, luni, 12 mai, percheziții la sediul Primăriei Sinaia, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare. Potrivit acestora, acțiunea procurorilor are legătură cu faptul că primarul Vlad Oprea ar fi încălcat măsura controlului

Nicuşor Dan: Nu vom ajunge în situaţia să creştem TVA. Statul trebuie să fie mai ferm pentru a încasa taxele şi impozitele

News.ro acum 26 minute
Candidatul independent la alegerile prezidenţiale Nicuşor Dan a declarat, luni, că România nu va ajunge în situaţia de a majora TVA, precizând că statul trebuie să fie mai ferm în ceea ce priveşte încasarea TVA la actualul nivel. "Nu vom ajunge în s

SuperLiga: Oțelul, victorie la Ploiești. Petrolul nu scapă de emoții înainte de ultima etapă din play-out

HotNews acum 40 minute
Oțelul Galați s-a impus pe terenul echipei Petrolul Ploiești, scor 3-1, într-un meci disputat, luni, în etapa a opta din play-out-ul SuperLiga. Petrolul Ploiești – Oțelul Galați 1-3, în etapa #8 din play-out Petrolul a deschis scorul în minutul 12,

Vremea

București
acum

13°
lun.

8°/15°
mar.

8°/16°
mie.

11°/19°
joi

10°/23°
Iasi
acum

lun.

4°/15°
mar.

4°/15°
mie.

6°/17°
joi

8°/21°
Constanta
acum

13°
lun.

6°/15°
mar.

9°/15°
mie.

9°/16°
joi

10°/18°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

3°/14°
mar.

2°/15°
mie.

5°/16°
joi

7°/19°
Timisoara
acum

15°
lun.

4°/17°
mar.

3°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°