Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iarba albastră

Publicat in Dilema Veche, sâmbătă 2 aprilie 2005 ·

În copilărie, un prieten de-al bunicilor mei mi-a spus că pe dealurile din jurul Cîmpinii (acolo unde îmi petreceam vacanţele) ar creşte iarbă albastră. El era geolog şi ştia bine lucrurile astea, avea şi o explicaţie. Zicea că dedesubt era petrol şi că iarba de deasupra prelua ceva din culoarea ţiţeiului. O vară întreagă am colindat Piţigaia (aşa se cheamă dealul) cu prietenii de vîrsta mea, în căutarea ierbii albastre. Nu o găseam şi din cînd în cînd ne mai întorceam la domnul Georgescu să-i cerem mai multe amănunte despre locul cu pricina. În ciuda precizărilor, nu reuşeam şi n-am reuşit niciodată să o găsim. Evident, noi ne închipuiam o iarbă de un albastru aprins şi foarte spectaculoasă. Probabil că în realitate tenta era foarte uşoară şi iarba cu pricina putea fi observată doar de un specialist. Domnul Georgescu avea o vitrină plină de pietre adunate în multele sale drumeţii făcute prin mai toate regiunile ţării. La el am văzut prima oară o bucată de sare cristalizată. M-a pus să încerc să văd cît e de sărată. Şi mi-a mai explicat atunci că, dacă alerg foarte mult şi mă deshidratez, e bine ca pe lîngă apa pe care o beau apoi, să pun pe limbă şi puţină sare ca să-mi revin mai repede. Juca bridge cu bunicii mei şi cu alţi vechi prieteni. Era un om voinic (mie mi se părea de-a dreptul uriaş) şi foarte vesel. Ştiam despre el că

în ultimii ani înainte de Revoluţie, avea un fel de ritual: nu se culca seara şi nu se scula dimineaţa fără să-i înjure şi să-i blesteme cu o poftă grozavă pe "nea Nicu" şi pe "coana Leana". De altfel, nici pe stradă, pe la cozi, nu-şi ţinea gura şi de cîteva ori a avut chiar probleme cu securitatea din Cîmpina. Ca şi ceilalţi, apucase vremurile dinainte de război, cînd în Cîmpina se trăia normal. Erau companii româno-americane de petrol, de pe urma cărora trăia mai tot oraşul. Existau cluburi, ştranduri şi terenuri de tenis, di

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un copac a căzut peste o mașină în mers în Brașov. O RUPERE de nori a provocat inundații pe străzi, un autovehicul a fost blocat în apă

Gandul acum 41 minute
O ploaie torenţială care s-a abătut, sâmbătă după amiază, în zona municipiului Făgăraş din Braşov, provocând pagube materiale şi afectatând traficul rutier Mai mult, un arbore s-a prăbuşit peste un autoturism aflat în mers, străzi au fost acoperite

Incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti

G4Media acum 26 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare ISU Braşov anunţă un incendiu la o cabană situată în zona Plaiul Foii, din oraşul Zărneşti, care se manifestă cu ardere generalizată la întreaga construcţie, pe o suprafaţă de aproximativ 150 mp, tra

FOTO Mesajul afișat de peluza FCSB-ului la meciul cu CFR Cluj din Supercupa României

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
. Cele două formații și-au dat întâlnire în Supercupa României pe Stadionul Steaua în contextul în care Arena Națională nu este disponibilă. Peste 20.000 de spectatori au asistat la meci, iar peluza roș-albaștrilor a fost plină. FCSB Steaua Suntem î

Donald Trump recunoaşte că nu știe dacă poate opri războiul din Ucraina: „Asta este o afacere Biden. Încerc să o finalizez”

Adevarul acum 43 minute
Președintele Donald Trump a recunoscut că nu știe dacă va putea pune capăt războiului din Ucraina, deși în campania electorală promisese că va rezolva situaţia chiar din prima zi de mandat.

Trump anunță că va începe în zilele următoare discuţiile cu China privind un acord pentru TikTok

HotNews acum 50 minute
Preşedintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor începe discuţiile cu China luni sau marţi, pentru a ajunge la un acord privind aplicaţia TikTok, deţinută de compania chineză ByteDance, transmite News.ro citând Reuters. „Cred că vom

O femeie din Iaşi a ajuns în stare critică la spital după ce a mâncat prea multe cireşe. Avertismentul medicilor

Adevarul acum o ora
O femeie din Iași a ajuns în stare critică la spital după ce a consumat o cantitate mare de cireșe. Medicii avertizează că pacienții dializați riscă complicații grave în sezonul fructelor, dacă nu respectă restricțiile alimentare.

Ilie Bolojan este acuzat de un sindicat că a încasat, în 2007, „71 de salarii medii lunare” ca membru al unui comitet din Eximbank. „Asta alimentează acuzațiile de dublu standard”

HotNews acum 7 ore
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului susține că Ilie Bolojan, pe vremea când era secretar general al guvernului Tăriceanu, ar fi încasat aproape 74.000 de lei ca indemnizații primite în calitate de membru al Comitetului Intermi

Ministrul Sănătăţii, asigurări de la Spitalul Clinic de RECUPERARE Medicală Băile Felix. Alexandru Rogobete: „Lucrările vor demara în această toamnă”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a dat asigurări, sâmbătă în contextul unei vizite la Spitalul Clinic de Recuperare Medicală Băile Felix, județul Bihor, că, din toamnă, vor demara lucrările de reabilitare şi extindere, pentru care unitatea b

Sorana Cîrstea, victorie spectaculoasă la Wimbledon: S-a calificat în optimile probei de dublu

Mediafax acum o ora
Aflată în ultimul an al carierei, Soranei Cîrstea nu mai pune accent pe câștiguri, în condițiile în care, de-a lungul timpului, a încasat peste 10 milioane de dolari, notează prosport.ro. La ediția din acest de la Wimbledon, ea a fost eliminată în p

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 7 ore
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Vremea

București
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/36°
lun.

23°/38°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

24°
sâm.

17°/27°
dum.

21°/34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/38°
Constanta
acum

23°
sâm.

20°/30°
dum.

19°/28°
lun.

22°/27°
mar.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/30°
dum.

19°/33°
lun.

18°/37°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/39°
lun.

20°/40°
mar.

18°/39°