Am in minte o singura imagine. Un porumbel alb asezat pe capul Papei. Un porumbel care a refuzat sa zboare si care si-a regasit siguranta pe crestetul lui Ioan Paul al II-lea. A ales Iubirea slujitorului Domnului, in locul libertatii efemere. Acolo a stiut ca asezandu-se n-are de ce sa se teama. Va fi ocrotit.

Nu s-a stins numai Calauzitorul Bisericii Catolice, ci si al omenirii. S-a facut respectat, iubit, a facut ca invatatura Domnului sa ajunga in cele mai indepartate catune. Suferinta de pe chipul celor adunati in rugaciune in Piata San Pietro s-a regasit si pe chipurile celor pe care i-am privit ieri pe strazile din Bucuresti. Si nu era deosebire in suferinta.

Peste un miliard de suflete si-au pierdut pastorul. Dar i-a indemnat pe credinciosi sa fie impacati, asa cum s-a stins si el. Pe patul de suferinta s-a gandit la toti, alinandu-i.

Le-a spus ca-i simte aproape, multumindu-le astfel pentru rugaciunile cu care multimile de crestini l-au petrecut pana in ultima clipa. A fost un exemplu pentru toti. Suferinta sa a fost uriasa, dar demna...

Cu incapatanare si dragoste, a intors la Dumnezeu mii si mii de suflete, peste tot pe unde a calatorit in lume. A stiut sa-i atraga pe tineri, crescandu-i cu adevarata invatatura.

Ferindu-i de tentatia pacatului. La fel vor proceda si acestia cu copiii lor. Este o crestinare care se intinde si se va prelungi peste multe alte generatii. A stiut cum sa se faca auzit, inteles.

Ne-a cucerit pe toti prin bunatatea sa uriasa cat sa inconjoare planeta, sa se ridice la cer si sa se coboare peste capetele plecate. Mesajul sau, mesaj al lui Dumnezeu, se va perpetua. Un pontificat pentru Gloria lui Dumnezeu si pacea lumii. A fost un comunicator extraordinar al Cuvantului Domnului.

O data poate la cateva sute de ani si poate chiar mai mult se naste un aseme