Ostaticii din Irak reprezinta, pentru Basescu, a treia provocare majora. Dupa ce a trecut cu bine criza legata de crearea unei majoritati parlamentare. Dupa ce a facut meci nul in chestiunea alegerilor anticipate cand, pentru prima data, seful statului nu s-a mai luptat cu PSD, ci cu liderii Aliantei DA. Care au facut front comun contra. Dar aici jocurile nu s-au incheiat.
Iar acum, el are de traversat, de asta data impreuna cu Tariceanu, criza ostaticilor. Daca iese cu bine din aceasta situatie, credibilitatea, popularitatea si, implicit, puterea sa cresc exponential. Daca, Doamne-fereste, situatia se va finaliza printr-un esec, care inseamna, de fapt, o adevarata drama, atunci Basescu are imens de pierdut.
Pentru ca este principalul partener de dialog si de coalitie al Statelor Unite si dublu responsabil, o data pentru continuarea aliantei noastre consolidate, inclusiv prin stationarea trupelor noastre in Irak, si a doua oara pentru ca trebuie sa faca fata resentimentului romanilor fata de prezenta noastra militara la Bagdad. Iar situatia sa este agravata de opozitie.
Care a inceput prin declaratii de bune intentii, a continuat prin lansarea unor mesaje duplicitare si a sfarsit printr-un discurs de-a dreptul imoral.
Soarta jurnalistilor romani si a omului de afaceri irakiano-american este pe muchie de cutit. Marja de miscare a autoritatilor romane, in masura in care nu intentioneaza sa puna intr-un si mai grav pericol viata celor patru, este foarte mica. Batalia informativa este, in aceasta confruntare, esentiala. Din pacate, institutiile specializate de care dispune Presedintia romana sunt nereformate.
Chiar daca au facut eforturi notabile de a se sincroniza cat de cat cu serviciile similare ale statelor NATO, ele sunt departe de a fi devenit performante. Nu intamplator facem in mod repetat afirmatia ca,
