- Diverse - nr. 65 / 4 Aprilie, 2005 Iti mai aud si astazi glasul rasunand pe coridoarele "Papiului". Parea ca toate tunetele si fulgerele s-ar fi adunat in acea clipa, dar, pentru cei care te cu nosteau, erai o teribil de calda ploaie de vara. Iti iubeai elevii cu atata daruire, incat dojana ta te facea si mai stimata si deosebita. Faceai, din ora de desen, sanctuar de lumina, suflet si culoare. Toata lumea te recunostea dupa: "apa multa, culoare putina" si te iubea pentru asta. Ti-ai lasat sufletul, iubita doamna diriginta, in atatea "pete magnifice de culoare", incat, oricine-ti recunoaste frenezia, tineretea, bucuria, nestavilita si incurabila sete de viata, nu poate sa nu exclame: "E pictat de Emilia! Este Emilia!". Am susotit amandoua, ca niste preotese in altarul frumusetii picturii, de atatea ori despre flori si strazi, mori si portrete, pasari si peisaje, nuduri si toate gandurile tale, iubita Emilia, incat intotdeauna am simtit ca mi-ai daruit acel ceva pe care doar cei cu har il au - iubirea si respectul pentru om si frumos. Ai fost, esti si vei ramane, in felul tau, UNICA. Te-au iubit si respectat elevii, te-au stimat colegii, te-au venerat artistii si ti-au cinstit numele toti cei care te-au cunoscut. Ai fost neastamparul luminii in culoare si ti-ai prins intotdeauna, la butoniera sau la panglica palariei, "floarea tineretii fara batranete". Ai pictat Dumnezeieste. Ai fost teribila, n-ai avut niciodata varsta, ramanand, pentru noi, "sufletul din palma", doamna profesoara de desen, Emilia-Cofariu-Dumbreanu, care a stiut intotdeauna sa zambeasca, sa fie puternica si invingatoare. Urma pasilor tai e curcubeul ce ramane sa dainuie si sa straluceasca si-n noaptea vietii. Mi-esti foarte draga, iubita doamna diriginta, si-ngaduie-mi sa-ti murmur, sarutandu-ti mainile: iti multumesc ca m-ai invatat sa port palarii si c-ai stiut atat de bine sa-mi spui, lini