Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Runcan se cere la mititica

Publicat in Zi de zi - Mures, luni 4 aprilie 2005 ·

Runcan, directorul RA Aeroportul, este propus pentru a fi revocat din funcţie în şedinţa de Consiliu Judeţean de joi l Directorului i se reproşează managementul defectuos al Aeroportului l Runcan a întocmit procese verbale fictive ale unor şedinte ale CA pentru a semna anumite contracte * Pentru a fi păstrat în funcţie, Runcan umblă cu jalba pe la consilierii judeţeni români, arătându-le că regia urmează să cadă în mâinile UDMR l Surse din consiliu dau ca sigură numirea în această funcţie a lui Daniel Blanc, membru în CA al regiei l În cadrul şedinţei vor mai fi schimbaţi, pe motiv de pensie, Dimitrie Poptămaş, directorul Bibliotecii Judeţene, şi Ioan Oltean, directorul de la Drumuri şi Poduri Judeţene

Şapte pagini care analizează activitatea directorului RA Aeroportul Târgu Mureş, reunite într-un raport semnat de preşedintele Consiliului Judeţean, Lokodi Edita Emoke, vicpreşedintele CJ, Alexandru Petru Frătean, şi secretarul judeţului, Ioan Togănel, stau la baza proiectului de hotărâre prin care se propune revocarea din funcţie a lui Runcan.

În raport se arată că în ultimii ani, ceea ce sesizasem deja în urmă cu trei ani în ZIARUL de Mureş, toţi indicatorii de bază – număr de nave, de pasageri, tone marfă tranportate etc. au înregistrat scăderi semnificative. Astfel, numărul pasagerilor a scăzut faţă de 1991 de patru ori, ajungând la doar 7496 în 2004, în timp ce în anul anterior s-au înregistrat doar 1374. S-ar putea spune că în 2004 s-a înregistrat o creştere. De asemenea, în 2004 s-au înregistrat 788 de aeronave care au aterizat pe aeroportul de la Vidrasău, din care 190 – zboruri SMURD, în timp ce în 2003, au fost şi mai puţine – 238 aeronave.

Autofinanţare cu forcepsul

Raportul CJ mai arată că veniturile proprii ale regiei nu cunosc un trend ascendent, ci unul descendent – 4,7 mld. în 2002, 1,7 mld în 2003 şi 4,7 mld. în 2004. Totodată

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 26 minute
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 4 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 54 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum o ora
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 2 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum 2 ore
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum o ora
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°