Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Generalul SRI Gioni Popescu, doi magistrati si un chestor, pusi pe liber

Publicat in Curierul, marți 5 aprilie 2005 ·

Generalul SRI, Ion Popescu, a fost trecut in rezerva, in timp ce chestorul principal de politie Petru Mihut, din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, si-a "incetat raporturile de serviciu", in urma unor decrete prezidentiale semnate ieri de Traian Basescu, se arata intr-un comunicat al Administratiei Prezidentiale.

Potrivit aceleiasi surse, tot ieri au fost eliberati din functie magistratii Emil Ghergut, de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, si Bogdan Dragos, de la Tribunalul Bucuresti. Generalul SRI, Ion Popescu ("Gioni"), fost director-adjunct al Serviciului, numit in functie in timpul mandatului presedintelui Ion Iliescu, a fost trecut ieri in rezerva.

Ion Popescu este considerat un personaj controversat, el facand obiectul mai multor materiale aparute in presa referitoare la contractele si achizitiile SRI.

In noiembrie 2002 a fost avansat la gradul de general de corp de armata, iar in 2004 a primit gradul de general. Judecatorul Emil Ghergut, de la Inalta Curte de Casatie si Justitie a fost eliberat din functie, dupa ce la 16 martie, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii decisese pensionarea lui de la 1 aprilie, consecinta hotararii fiind aceea ca actiunea disciplinara declansata in cazul magistratului a ramas fara obiect.

Amintim ca, in calitatea de presedinte al BEC, Ghergut criticase solicitarea de anulare a alegerilor trecute emisa de Alianta PNL-PD. Ulterior, membrii acesteia au facut numeroase sesizari cu privire la comportamentul lui Ghergut, vicepresedintele PD Ioan Onisei inaintand in acest sens o plangere CSM. In cadrul sedintei Consiliului din 1 martie, Ghergut a sustinut ca membrii Colegiului de Conducere al instantei supreme, cei care au declansat actiunea disciplinara impotriva judecatorului, nu i-au respectat dreptul la aparare. Generalul SRI, Ion Popescu, a fost trecut in rezerva, in timp ce chestor

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 55 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale - Acces gratuit la Muzeul Naţional de Istorie a României

News.ro acum 28 minute
Muzeul Naţional de Istorie a României oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale. Sunt disponibile expoziţiile permanente Tezaurul Istoric, Copia Columnei lui Traian, Lapidarium şi Muzeul Jucăriilor. De asemenea,

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Un al doilea picior amputat furat de la Spitalul Cantacuzino, găsit de polițiști

Ziua Constanta acum o ora
Polițiștii Capitalei au făcut încă o descoperire, în cazul picioarelor amputate furate de la Institutul Cantacuzino din București. Potrivit surselor stiripesurse.ro, în zona deșeurilor a mai fost găsit, marți, 14 ianuarie 2025, unul dintre picioarel

George Simion a fost ales vicepreședinte al Conservatorilor și Reformiștilor Europeni, al treilea grup ca mărime din Parlamentul European

HotNews acum 22 minute
Partidul AUR a anunțat marți că președintele său, George Simion, a fost votat, într-un congres care a avut loc la Bruxelles, să ocupe funcția de vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR), al treilea grup ca mărime

Cazul celor trei picioare amputate furate de la Spitalul Cantacuzino. Noi detalii din anchetă

HotNews acum 3 ore
Poliţiștii bucureșteni au deschis un dosar pentru furt calificat după ce un bărbat a intrat într-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Bucureşti, de unde a sustras trei picioare care au fost amputate, potrivit News.ro. De asemenea, Direcţia de Sănăta

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°