Probabil ca la ora la care cititi acest articol (eu scriu duminica dimineata) aveti – avem – un nou primar al Capitalei in persoana lui Adriean Videanu. Cine e acest om? Habar n-am, cum n-am stiut niciodata cine au fost Crin Halaicu sau Viorel Lis.
O comunitate adevarata isi cunoaste oamenii, ii poate distinge pe cei capabili de cei bicisnici, stie care sunt gospodarii care-i pot face bine. Primarii marilor orase europene sunt cetateni de frunte, ale caror merite si capacitati sunt binecunoscute.
Ceea ce azvarle politicianismul dambovitean in arena se aseamana insa cu ce azvarle Dambovita la mal: deseuri dubioase, urate si anonime ca insusi acest oras impresurat de betoane. La asa oras, asa primari, am putea zice cu amaraciune. Galeria celor saptesprezece candidati de anul acesta e desprinsa ca din benzile desenate.
Rareori o asemenea adunatura de nulitati s-a putut vedea vreodata candidand fie si pentru un post de portar de bloc. Din doua milioane si jumatate de bucuresteni n-am fost capabili sa scoatem trei candidati la primarie care sa fie oameni intregi.
Imi vine sa cred, privind cele ce se-ntampla, ca nu miile de blocuri de beton stramb si mancat de intemperii, nu miile de strazi cu asfaltul ruinat si pline de gropi, nu praful si mizeria din Baraganul in bataia tuturor vanturilor fac din Bucuresti un oras nelocuibil, ci lipsa oricarei notiuni de comunitate, spirit civic si responsabilitate a bucuresteanului mediu.
Cum e posibil sa propui asemenea candidati? De departe cea mai cinica, dar, poate, si cea mai reprezentativa candidatura a fost a arhitectei Anca Petrescu, autoarea faraonicei Case a Poporului, simbol al distrugerii unui oras pe care epoca interbelica ni-l lasase pitoresc, dar si modern, demn de Europa civilizata.
Nimeni nu pare sa fi remarcat ca aceasta colaboratoare apropiata a lu
