Conclavul menit sa aleaga papii a suferit schimbari majore de structura pe parcursul secolului al XX-lea. In 1903, Conclavul care l-a ales pe Giuseppe Sarto, cunoscut ca Pius al X-lea, era format din Conclavul menit sa aleaga papii a suferit schimbari majore de structura pe parcursul secolului al XX-lea. In 1903, Conclavul care l-a ales pe Giuseppe Sarto, cunoscut ca Pius al X-lea, era format din 62 de membri, dintre care 38 italieni, 23 europeni si numai unul provenea din afara continentului. La alegerea lui Angelo Roncali, Papa Ioan al XXIII-lea, in 1958, Conclavul numara deja doar 17 italieni, 15 europeni si 19 cardinali de pe alte continente, fapt ce dovedea dorinta Vaticanului de a-si deschide structurile de putere catre ierarhiile catolice, ignorate pana atunci. Conclavul care urmeaza sa-l aleaga pe succesorul lui Ioan Paul al II-lea este compus din 117 electori, iar structura sa, desi dezechilibrata in favoarea europenilor, confirma vocatia universala a bisericii romano-catolice. 14 cardinali provin din America de Nord, 21 din America Latina, 11 din Africa, 11 din Asia, 2 din Oceania, iar 58 din Europa. Distributia posibila a voturilor conform tendintelor doctrinare este oarecum echilibrata, observandu-se o preponderenta minima a wojtylianistilor. Acestia sunt cardinalii care doresc mentinerea spiritului pontificatului lui Ioan Paul al II-lea. Printre ei se numara si doi din papabilii favoriti, Joseph Ratzinger, Prefectul Congregatiei pentru Doctrina Credintei (fostul Sfant Oficiu) si Dionigi Tettamanzi, arhiepiscop de Milano, in fapt cardinalul favorit al reformistilor moderati. Printre cei mai bine plasati se afla si patriarhul Venetiei, Angelo Scola, unul dintre partizanii ardenti ai reformarii identitatii catolice. Arhiepiscopul de Bombei, Ivan Dias, cunoscut prin rigurozitatea doctrinara si stilul de viata ascetic, si Claudio Hummes, arhiepiscop de Sao Pa