Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mii de romani in pelerinaj la Vatican

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 5 aprilie 2005 · · ·

Intregul episcopat al Bisericii Romane Unite cu Roma (Greco-Catolica), din Blaj, in frunte cu IPS Lucian Muresan, va pleca miine spre Vatican pentru a participa la funeraliile Suveranului Pontif. Episcopii vor fi insotiti si de preoti, dar numarul acestora va fi relativ mic deoarece nu exista suficiente locuri de cazare.

In paralel, vor pleca din Romania, cu autocarele, mii de credinciosi. Mitropolitul Bisericii Romane Unite cu Roma, IPS Lucian Muresan, care este si presedintele Conferintei Episcopilor Catolici din Romania, a declarat ca fiecare episcop coordoneaza in teritoriul sau de jurisdictie organizarea credinciosilor.

IPS Muresan: ?A pus umarul la salvarea noastra?

?Plec cu gindul unui fiu care si-a iubit si isi iubeste, cit mai traieste, pe tatal sau cel bun. Pentru ca Sfintul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea a fost, pentru noi toti, un Parinte providential, a fost Papa intre Papi?, a declarat pentru ?Evenimentul zilei? IPS Lucian Muresan.

Acesta crede ca intre marile merite ale Papei Ioan Paul al II-lea se afla si acela ca a stiut sa-i ocroteasca si sa-i cirmuiasca pe catolicii din aceasta parte a lumii, in anii dictaturii comuniste. ?Sfintul Parinte Papa Ioan Paul al II-lea a cunoscut foarte bine greutatile pe care a trebuit sa le infrunte Biserica lui Cristos in aceste parti, unde lagarul ideologiei atee apasa pe inimile si vietile atitor copii ai lui Dumnezeu.

Cuvine-se acum sa-i multumim pentru ca ?a pus umarul? la salvarea noastra?, a aratat IPS Lucian Muresan, indemnindu-i pe credinciosi sa mediteze la virtutile ce-l animau pe Sfintul Parinte si-l faceau atit de placut lui Dumnezeu si oamenilor de pretutindeni.

Asteptari de la noul Suveran

El si-a exprimat speranta ca va reusi sa se intilneasca si cu noul Papa, de la care ?asteptam sa fie cel putin la nivelul celui de care ne despartim?, precizind

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump compară tarifele globale cu administrarea de medicamente

Mediafax acum o ora
Acțiunile asiatice au înregistrat pierderi abrupte în primele ședințe de tranzacționare de luni, iar contractele futures de pe piața bursieră americană au deschis în scădere puternică. Investitorii sunt îngrijorați că tarifele impuse de Trump ar put

Aleksandar Vučić spune că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie. Premier va fi Đuro Macut, un endocrinolog fără experienţă politică

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Aleksandar Vučić a anunţat, duminică, că Serbia va avea un nou guvern până la 18 aprilie, cu un novice în politică, Đuro Macut, în calitate de prim-ministru, relatează Politico. Guvernul precedent al ţării balcanice a picat în martie, î

Casa Albă dă vina pe iPhone pentru Signalgate

News.ro acum o ora
O investigaţie internă făcută de autorităţile dela Casa Albă după scandalul Signalgate arată cu degetul către iPhone-ul consilierului pentru securitate naţională Mike Waltz. Investigaţia, despre care scrie pe surse The Guardian, sugerează că funcţia

Arabia Saudită reduce preţurile petrolului pentru Asia la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni

News.ro acum o ora
Arabia Saudită, cel mai mare exportator de petrol din lume, a redus duminică preţurile ţiţeiului pentru clienţii din Asia, destinat livrărilor din luna mai, la cel mai scăzut nivel din ultimele patru luni. Decizia vine la scurt timp după anunţul sur

Secretarul pentru Comerţ al SUA explică de ce există tarife pentru insule locuite doar de pinguini

News.ro acum 2 ore
Secretarul pentru Comerţ al SUA, Howard Lutnick, a explicat duminică, în emisiunea „Face the Nation” de la CBS, de ce insule locuite doar de pinguini au fost incluse pe lista cu tarife a lui Donald Trump. "Dacă lăsăm ceva în afara listei, ţările car

Donald Trump crede că China a făcut să eşueze un proiect de acord asupra Tik Tok din cauza taxelor vamale

G4Media acum o ora
Donald Trump a afirmat duminică că China a făcut să eşueze un proiect de acord cu Statele Unite privind vânzarea reţelei de socializare Tik Tok din cauza noilor taxe vamale impuse de Washington, scrie AFP, citată de Agerpres. „Dacă le-aş fi dat o mi

Horoscop pentru săptămâna 07-13 aprilie 2025. Ce te așteaptă pe plan personal și profesional

Ziua Constanta acum 15 minute
Berbec Tinzi la începutul săptămânii se te ocupi mai mult de copii și de persoana iubită. Sunt bune în acest sens plus a desfășura activități comune cu cei dragi și a te distra. Creativitatea este accentuată şi bine ar fi să-i inviți şi pe ceilalţi

Donald Trump, fără milă împotriva infractorilor: „Instrucţiunile preşedintelui sunt foarte clare: trebuie să cerem pedeapsa cu moartea ori de câte ori este posibil”

Ziare.com acum o ora
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a justificat decizia de a solicita pedeapsa capitală pentru suspectul acuzat de uciderea unui director din domeniul asigurărilor de sănătate. Ea a subliniat că administrația Trump va adopta această mă

Taxele vamale, Iranul şi Gaza, pe agenda vizitei lui Netanyahu la Washington

News.ro acum o ora
Creşterea taxelor vamale anunţată de Donald Trump, tensiunile cu Iranul şi ofensiva israeliană din Gaza se află pe agenda discuţiilor de luni dintre premierul israelian Benjamin Netanyahu şi preşedintele american la Casa Albă, relatează AFP. Netanya

Ce sărbătoare este în Calendarul ortodox pe 7 aprilie 2025?

Ziua Constanta acum 38 minute
În această lună, în ziua a şaptea, pomenirea sfântului mucenic Caliopie. Acest sfânt mucenic a fost pe vremea împăratului Maximian, fiu al Teocliei, învăţat în credinţa lui Hristos, şi era din Perga Pamfiliei, crescut lângă maică-sa cu dreapta credi

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

1°/10°
mie.

3°/11°
joi

3°/13°
Iasi
acum

-1°
lun.

-2°/5°
mar.

-1°/9°
mie.

-1°/7°
joi

1°/9°
Constanta
acum

lun.

1°/7°
mar.

2°/10°
mie.

3°/9°
joi

3°/12°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-3°/4°
mar.

-2°/7°
mie.

-1°/8°
joi

1°/8°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/11°
joi

3°/11°