Deşi a publicat câteva romane care, atunci când au apucat să fie comentate, s-au bucurat de o critică bună (Dumnezeu binecuvântează America, Nemira, 1995, şi Ultima tresărire a submarinului legionar, Nemira, 1998), Petre Barbu este mai cunoscut ca dramaturg, una dintre piesele sale fiind chiar premiată de către UNITER acum doi ani. Nu cred că mă înşel afirmând că abia acum, cu Polirom, Petre Barbu are şansa de a face cititori şi ca prozator.

Suprapersonajul celui de-al treilea roman al său, Blazare, este un Complex de magazine "din spatele blocului" în jurul căruia se concentrează întreaga suflare a unui cartier siderurgic din anii imediat postcomunişti. Familia Enoiu rezumă oarecum drama multor familii faţă cu noile schimbări economice. Tatăl a murit (cadavrul a fost profanat, furându-i-se ochii), mama, vânzătoare la Alimentară, trăieşte nesiguranţa locului de muncă, Tache, fiul de 41 de ani este un loser prin excelenţă, impotent, burlac, fără rost şi fără slujbă, fiica Teodora a plecat de timpuriu de acasă şi s-a rupt de familie, suspectată de prostituţie, s-a aflat apoi că a lucrat pentru Securitate, întruchipează acum omul de afaceri oportunist cu capital financiar dubios. Complexul, un simbol al foamei absolute din lumea veche, catalizator al memoriei frustrărilor existenţiale, devine locul unde Uniunea Europeană trimite ajutoare alimentare expirate (se vor dovedi însă stocuri ale vechii Securităţi) şi spaţiul unde noii întreprinzători îşi vor deschide micile afaceri (Sebastian Oboe vinde tot felul de perii) sau în care cei fără ocupaţie pot câştiga un ban cinstit (Tache este plătit ca apărător al redutei Complexului în jocul de paintball nocturn). Tot în Complex, această variantă urbană a poienii lui Iocan, vor avea loc manifestaţii, cuvântări, transmisii live şi cam tot ce se întâmplă important în spaţiul public al comunităţii de (foşti) siderurgişt