Fostul director si administrator al CNM Petromin Constanta, Marcel Dumitru Bardas, si directorul economic al aceleiasi companii, Werner Kauntz, au fost trimisi in judecata de procurorii anticoruptie pentru abuz in serviciu in forma calificata, dupa ce au incheiat 41 de contracte cu un birou de avocatura caruia i-au platit nu mai putin de 1,5 milioane de dolari. Potrivit Parchetului National Anticoruptie, contractele au fost incheiate ilegal, avand in vedere ca Petromin Constanta avea trei asistenti juristi angajati, iar onorariile atribuite avocatilor care i-au reprezentat in diferite litigii comerciale, conform legii, nu trebuiau sa depaseasca un sfert din valoarea obiectului patrimonial.
Procurorii anticoruptie au dispus, ieri, trimiterea in judecata a fostului director si administrator al CNM Petromin Constanta, Marcel Dumitru Bardas, si a directorului economic al aceleiasi companii, Werner Kauntz, sub aspectul savarsirii mai multor infractiuni de abuz in serviciu in forma calificata, dupa ce, timp de trei ani, s-au folosit de fondurile banesti apartinand CNM Petromin, la care statul era actionar principal, pentru a angaja, ilegal, un aparator in litigiile comerciale aflate pe rolul instantelor judecatoresti. Prejudiciul creat companiei pe care o reprezentau a fost evaluat la aproape 1,450 milioane de dolari, echivalentul a 48 de miliarde de lei.
Astfel, anchetatorii au stabilit ca, in perioada iulie 1998 - aprilie 2001, cei doi au actionat in sens contrar atributiilor de serviciu, ceea ce a avut drept consecinta pierderi nejustificate din bugetul companiei, in conditiile in care societatea se afla, oricum, in grave dificultati financiare.
In fapt, Bardas si Kauntz au negociat cu un birou de avocatura plata a 41 de contracte de asistenta juridica si au acceptat conditiile impuse de avocat, desi compania avea posibilitatea de a se apara corespunza