1990. Se face şase, ora vernisajului meu de la Cupola, şi Dan Laurenţiu nu apare. îl iau pe Mihai Ursachi, traversăm, printre porumbei, Piaţa Unirii, şi intrăm în Hotel Traian. Cioc-cioc în uşa întîrziatului, aşteptăm, deschide: e gol, iar în fundul camerei, semiobscur, nudul unei renoiriene Eve. Ave Eva, zice Adamul cu barbă, ca-n anagramatul său viitor titlu, şi ne roagă să-l aşteptăm. Vernisajul înţesat ("Acolo, în sala cu nuduri profund suedeze"), cu cei doi invitaţi ai mei în mare formă, e pe măsură. Mihai Ursachi citeşte "Poem despre Domnişoara Gabriela Şerban şi despre unica noastră întîlnire la o expoziţie de pictură", Dan Laurenţiu, clătinîndu-se încă de otrăvurile Evei lăsate în hotel, îmi elogiază pictura, descriind-o pe otrăvitoare. Cvasinaturalist. Ave Eva.

Mersul ei în buiestru, de haute couture, printre cei ce aşteaptă tramvaiul, îi face brusc invizibili. Nu mai e nimeni în staţie, au dispărut cu toţii, ginşii ei trataţi plesnesc sub colosala presiune a sfidătoarelor fese. Rotundul primordial, anulînd totul în jur. Ea. Instaurîndu-se, o secundă, cu de la sine, împărăteasă a lumii. După ce-a trecut, staţia se reface, dar se clatină, ameţită încă de efluviile Givenchy-ului ei scump.

Sub tutela lui Lovinescu, în climatul de civilitate şi toleranţă de la Sburătorul - evoluau importante doamne ale scrisului: Hortensia Papadat-Bengescu, Henriette Yvonne Stahl, Ticu Arhip, Georgeta Mircea Cancicov, Martha Bibescu. Pe care le şi susţinea programatic. Iată însă, în sertar, o frază curat segregaţionistă a mentorului: "Literatura nu e în genere o vocaţie feminină, ci bărbătească. La noi nu se cunosc decît puţine cazuri de vocaţie feminină - dincolo de relaţii sentimentale. De obicei e un simplu popas între două aventuri, o forţă neîntrebuinţată momentan în preocupări mai esenţiale". Ce-ar fi spus doamnele din preajmă-i, dacă ar f